Primăria Suceava relansează licitaţia pentru reabilitarea blocului afectat de explozia din 2022

Primăria Municipiului Suceava a anunţat publicarea unui nou anunţ de participare la licitaţie în SEAP, pentru execuţia lucrărilor de consolidare, reparaţii şi reabilitare termică a blocului de locuinţe nr. 139, situat pe strada Rarău nr. 4, grav afectat de explozia din 5 decembrie 2022. Municipalitatea garantează locatarilor că blocul va fi reabilitat complet şi redat în siguranţă proprietarilor. Potrivit Primăriei Suceava, procedura iniţială, lansată în SEAP pe 7 iulie 2025, a atras nouă operatori economici, dintre care unul s-a retras. Şase operatori au depus oferte, însă toate au fost declarate inacceptabile sau inadmisibile în etapele de evaluare (DUAE, propunerea tehnică sau financiară), din cauza nerespectării cerinţelor din documentaţia de atribuire. Primăria precizează că anularea procedurii nu a fost cauzată de instituţie, iar în perioada de contestaţii nu a fost înregistrată nicio contestaţie, rezultatul fiind astfel acceptat. Noul anunţ de participare, publicat pe 21 octombrie a.c. stabileşte data-limită pentru depunerea ofertelor la 6 noiembrie 2025. Contractul prevede o durată de execuţie de 18 luni, lucrările vizând consolidarea structurală, reparaţiile necesare şi creşterea performanţei energetice a blocului. „Primăria Suceava reafirmă angajamentul de a asigura finalizarea reabilitării în condiţii de siguranţă, pentru a permite locatarilor să revină în locuinţele lor cât mai curând posibil” ni s-a precizat. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI