Poliţiştii de frontieră suceveni, gest de solidaritate pentru două familii din Broşteni, aflate în dificultate

Poliţiştii de frontieră din cadrul sectoarelor Izvoarele Sucevei, Siret şi Vicovu de Sus au adus un strop de speranţă şi bucurie în vieţile a două familii din Broşteni aflate în dificultate.

Într-o acţiune umanitară emoţionantă, o echipă condusă de comisar-şef de poliţie Taşcă Cezar, şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Izvoarele Sucevei, şi inspector principal de poliţie Petraru Alina, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, împreună cu colegi de la SPF Siret, s-a deplasat personal în localitate pentru a oferi sprijin concret.

Am fost informaţi că familiile respective au primit două frigidere, două aragazuri, o maşină de spălat şi un televizor, iar copiii au fost surprinşi cu jucării şi dulciuri – gesturi menite să le aducă alinare şi să le facă viaţa mai uşoară.

Poliţiştii au discutat cu membrii familiilor, identificând nevoile lor specifice şi oferind ajutor punctual.

„Ne dorim să fim aproape de oameni nu doar prin activitatea profesională de zi cu zi, ci şi prin fapte care arată că suntem parte din aceeaşi comunitate. Oricine poate avea nevoie de sprijin la un moment dat, iar un gest făcut la timp poate face o mare diferenţă” a declarat inspector principal de poliţie Petraru Alina.

„Prin această iniţiativă, poliţiştii de frontieră suceveni demonstrează că misiunea lor depăşeşte graniţele profesionale, fiind ghidaţi de empatie, solidaritate şi responsabilitate civică” ni s-a precizat într-un comunicat de presă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI