Managerul Spitalului Municipal Fălticeni, medicul Vlad Morariu, a declarat, că a fost aprobată finanţarea din fonduri europene a proiectului ce vizează dezvoltarea şi extinderea serviciilor de îngrijiri paliative, urmând ca în perioada următoare să se semneze contractul de finanţare.
El a explicat că proiectul este realizat de unitatea medicală în parteneriat cu Primăria Fălticeni, iar valoarea totală este de 12,51 milioane de lei, din care 98% din finanţare sunt fonduri europene, iar 2%, din veniturile proprii ale spitalului.
Vlad Morariu a spus că termenul de execuţie a lucrărilor este de 12 luni din momentul semnării contractului de finanţare.
„Sperăm ca semnarea contractului să fie cât mai repede, ca să putem începe lucrările” a precizat managerul spitalului care a mulţumit pentru sprijin CL Fălticeni şi primarului Cătălin Coman.
Morariu a menţionat că transformarea Compartimentului de îngrijiri paliative, care funcţionează în prezent într-o clădire veche din Vadu Moldovei, în secţie consolidată, cu 26 de paturi, este posibilă prin relocarea într-o clădire din municipiul Fălticeni, situată pe strada Aleea Nucului.
El a mai spus că reabilitarea, amenajarea şi dotarea cu echipamente medicale şi nemedicale a acestei clădiri se va realiza prin proiectul care a fost aprobat pentru finanţare cu fonduri europene.
Clădirea în care funcţionează în prezent Compartimentul de îngrijiri paliative de la Vadu Moldovei ar urma să fie predată primăriei. (N.B.)
























Comentarii