Cu sentimentul ciclonului mediteranean Barbara în spate şi cu acela al războiului ruso-ucrainean în faţă, trecem graniţa pe unda unei intense bucurii: vom participa la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Catedrei de Limba Română (denumirea actuală: Catedra de Filologie Română şi Clasică) în cadrul celei de a o suta cincizecea aniversări a Universităţii Cernăuţi (denumirea actuală: Universitatea Naţională „Iuri Fedkovîci”), chiar în ziua care socoteşte 617 ani de atestare documentară a Cernăuţiului pe un hrisov emis de cancelaria voievodului moldovean Alexandru cel Bun. Dar fragmentul de hrisov reprodus în anul 2008 pe zidul-fundal al monumentului lui Taras Şevcenko a dispărut, înlocuit cu albastru-galbenul drapelului naţional ucrainean şi cu panoul Eroilor Sutei Cereşti. O luăm spre stânga, stavrofora dr. Gabriela Platon, a doua stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, se închină când trecem prin dreptul monumentului lui Eminescu. „Cernăuţiul în care a învăţat Eminescu”, avea să spună mai târziu, lapidar, esenţial, istoricul Ioan-Aurel Pop. O ploaie blândă şi rece înceţoşează parbrizul şi ochii, până când, la câţiva paşi de noi, splendoarea fostei reşedinţe a mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei, Universitatea Capitalei Istorice a Bucovinei, ne apare strălucind sub lacrimile cerului. De un veac şi jumătate aici, trecută prin flăcările incendiului şi a războaielor, iat-o proaspăt spălată de funinginea timpului şi întinerită, ca şi oamenii, de meritata preţuire – din 2011 este inclusă pe lista Patrimoniului UNESCO – şi de emoţia frumosului eveniment: cinstirea celor 150 de ani ai ei, 150 de ani de existenţă gânditoare, de necontenită confluenţă a trecutului cu viitorul, prin magiştrii şi alumnii săi.
Grăbim paşii, nu suntem singurele, stavrofora, farm. Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, şi cu mine, spre etajul doi, pe treptele cel mai des urcate, deoarece alcătuiesc prima porţiune a traseului vizitatorilor, cum descoperim şi acum, trecând prin faţa uşii deschise a Sălii de Marmură, Sinodale, celebra sală a reîntoarcerii Bucovinei la Ţara Mamă în anul 1918, dar nu mult mai departe, până în Sala Roşie, a desfăşurării Simpozionului la care am fost invitate, proiect finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni: Simpozionului știinţific internaţional „Probleme actuale de filologie română” (8-10 octombrie 2025), ajuns la a IV-a ediţie. O invitaţie lansată sub egida Universităţii, a Catedrei de Filologie Română şi Clasică, a Centrului de Filologie Română Comparată „Grigore Bostan” şi a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. O invitaţie cu o temă, „Catedra de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Cernăuţi: 150 de ani de activitate”, care ne face să ne simţim norocoase: trăim un eveniment istoric major pentru limba română şi cultura română. ES dr. Irina-Loredana Stănculescu, consul general la Consulatul General al României la Cernăuţi, surâde enigmatic spunând că arătăm bine la această vârstă. Domnia sa, în orice caz arată la cei 150 de ani ai Universităţii şi Catedrei excelent, cum arăta şi la cei 200 de ani de la naşterea lui Aron Pumnul, în noiembrie 2018, când am cunoscut-o, abia venită în înalta şi dificila sa funcţie diplomatică la Cernăuţi. Funcţie onorată cu inteligenţă politică şi devotament faţă de Ţară şi deopotrivă cu o solidaritate reală, permanentă faţă de românii de aici, cu un sprijin puternic, din cele care se văd, se simt şi nu se uită.
Mi-ar fi plăcut să urmăresc o oră din lucrările Simpozionului în sala de cursuri a Catedrei, cum am făcut-o în câteva rânduri după anul 2000, bucurându-mă de sentimentul tinereţii pe care ţi-l dă întotdeauna banca unei astfel de săli, intensificat de amintiri din adolescenţă, când despre profesorul de istorie Ioan Ţugui, despre Liviu Şuhani, profesor de limba şi literatura română, sau despre profesoara de geografie Hortensia Şuhani, directoarea Liceului „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, se spunea în şoaptă, cum doar în şoaptă era rostit şi numele Bucovinei, că sunt absolvenţi ai Universităţii din Cernăuţi ca despre deţinerea unui titlu nobiliar. Universitatea însăşi avea o strălucire de blazon, eu visându-mă, ca mulţi tineri cu dragoste de carte, studentă aici. Dar vremurile erau potrivnice şi titlurilor nobiliare şi unui asemenea vis, astfel că neputând să ajung studentă la Universitatea Capitalei Eterne a Bucovinei, am ales-o pe cea din Capitala României.
Dar, sigur, minunata Sală Roşie este cea mai inspirată alegere nu doar pentru peretele său comun cu al Sălii Sinodale, ci şi pentru solemnitatea cuvenită evenimentului sărbătorit, iar pentru câţiva dintre noi şi pentru amintirea evocării aici, în anul 2011, a unor mari bucovineni – acad. Radu Grigorovici, acad. Vladimir Trebici, Radu Economu şi George Muntean –, care le-au fost mereu alături intelectualilor cernăuţeni după 1989 şi au contribuit pilduitor la renaşterea Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” -, în colocviul purtând amprenta însufleţirii şi competenţei universitarei Alexandrina Cernov, membră de onoare a Academiei Române. Sală a primirii odinioară a capetelor încoronate şi a înalţilor soli ai străinătăţii, ea mai reprezintă pentru câţiva dintre noi şi viul credinţei că privindu-te în apele celor două misterioase oglinzi veneţiene redevii tânăr şi frumos, cum ne-a încredinţat surâzător la prima noastră întâlnire profesorul Nicolae Costaş, ghid competent şi pasionat al Universităţii, cândva, de ziua mea de naştere, aduşi aici de Maria Toacă eu şi copiii mei. Pe Nicolae Costaş îl zăresc şi acum stând gânditor în fundul sălii, aş vrea să-l salut, dar cum aproape fiecare pas în Sala Sărbătorii Catedrei înseamnă o revedere, o îmbrăţişare, amân pentru mai târziu dorinţa de a-i spune bună ziua şi a-i cere amănuntul în plus al tainei oglinzilor, dacă nu cumva reprezintă ceva de descoperit pe cont propriu. Prima şi cea mai caldă din lungul şir al revederilor fiind cu prietena Maria Toacă-Andrieş, om cunoscut al scrisului românesc, preşedinta Doamnelor Române din Cernăuţi şi vicepreşedintă a Societăţii „Golgota”, coordonatoarea bibliotecii de la Palatul nostru Naţional, dar mai ales glasul cel mai puternic al fiecărei zile care începe aici, dincoace de graniţă, influencer online căutat, preţuit pentru corectitudinea şi sinceritatea opiniilor de către cei cărora le pasă de românii de pe pământul înstrăinat, de soarta lor în Ucraina lovită de furtuna războiului. Sunt apoi ceilalţi colegi de condei din nordul Bucovinei, Felicia Nichita-Toma, de la „Zorile Bucovinei”, publicaţia a cărei redacţie a fost de-a lungul multor ani gazdă ospitalieră şi valoroasă organizatoare a sărbătoririi Zilei Bucovinei, Mariana Struţ, de la Trustul Media BucPress din Cernăuţi, Tudor Andrieş, excelentul redactor-şef al „Concordiei”, şi Vasile Carlaşciuc, jurnalist la Radio Ucraina Internaţional, dar pe care îl citesc în „Monitorul bucovinean”, săptămânalul condus de Nicolae Şapcă, care, împreună cu „Gazeta de Herţa”, condusă de Vasile Bâcu, reprezintă gazetăria românească supravieţuitoare, prezentă pe frontul informaţiei şi al solidarităţii identitare. Mă opresc aici, nu însă înainte de îmbrăţişarea cu tinerele care înseamnă chipul omenesc al sărbătoritei: conferenţiar dr. Cristina Paladian, şefa Catedrei de Filologie Română şi Clasică, şi dr. Felicia Vrânceanu şi dr. Diana Chibac, amândouă asistente universitare, membre ale Catedrei.
Deschisă de bun venit-ul adresat invitaţilor, participanţilor la Simpozion de Cristina Paladian, Sărbătoarea Limbii Române la 150 de ani de prezenţă universitară la Cernăuţi este salutată din partea conducerii Universităţii de Irina Osovska, prorector pentru activităţi știinţifice şi pedagogice şi pentru activităţi internaţionale şi umanitare, şi de Yaroslav Redkva, decanul Facultăţii de Filologie. Le urmează la microfon, ES Alexandru Victor Micula, ambasadorul României în Ucraina, şi ES dr. Irina-Loredana Stănculescu, consul general al României la Cernăuţi. În esenţă, alocuţiuni exprimând respect pentru istoria Catedrei, parte din istoria Universităţii, preţuire pentru activitatea sa, cele mai bune urări pentru viitor. Anunţând-o pe dna consul general, Cristina Paladian a pomenit-o între cei care au sprijinit concret Catedra, graţie implicării Excelenţei Sale, şi pe Liliana Agheorghicesei, şefa Federaţiei IMM Suceava. Ca suceveancă nu aveam cum să nu mă bucur, aşa cum câteva minute mai târziu, urmărind alocuţiunea acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, aveam să primesc cu bucurie şi mâhnire (pierderea sa fiindu-ne încă rană deschisă) numele Alexandrinei Cernov, membră de onoare a Academiei Române, amintindu-mi că la inaugurarea ultimului său Salon Internaţional de Carte Românească ne-a împărtăşit proiectul personal de prezentare în revista „Glasul Bucovinei” a personalităţilor şi persoanelor care au coordonat de-a lungul vremii Catedra de Filologie Română şi Clasică de astăzi, amintire gravată în memorie cu foşnetul, întotdeauna muzical al cărţilor, produs în ajunul acestei zile de răsfoirea volumelor de „Pagini de istorie literară română în Bucovina” pe care le-a dedicat lui Aron Pumnul, Ion a lui Gheorghe Sbiera şi lui Sextil Puşcariu. Şi neuitând că în septembrie 2019, la altă ediţie a Salonului mi-a vorbit despre Cristina Paladian ca despre o minte înzestrată, fiind atunci la finalizarea celui de al doilea doctorat, şi ca despre un om pe care contează. Dar, Gaudeamus igitur!, cum spune vechiul imn al studenţimii, să ne bucurăm, aşadar, de zilele Simpozionului şi de bogatul buchet de colaborări al Catedrei cu peste treizeci de universităţi din România şi Republica Moldova şi mai ales de însemnata reuşită a posibilităţii diplomelor duble începând cu acest an universitar pentru programele de studii Limba şi literatura ucraineană – Limba şi literatura română şi Învăţământ mediu prin acordul semnat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Universitatea Naţională „Iuri Fedkovîci” din Cernăuţi. Dar şi de istoria specială a colaborării dintre aceste universităţi cu istorie aparte din sudul şi nordul Bucovinei, de dincoace şi dincolo de graniţă, a colaborării catedrelor lor de limba română, cu mese rotunde, volume colective ş.a., între care şi deschiderea unui lectorat de limba română de către Universitatea Suceava la Universitatea Cernăuţi, la care s-a referit în cuvântul de salut Daniela Petroşel, decana Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Această primă secvenţă a manifestării se încheie cu rugăciunea de binecuvântare a Simpozionului şi a participanţilor înălţată de arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Sfintei Mănăstiri Putna, Mântuitorului, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan de la Suceava, ocrotitorul paraclisului din Universitate, însoţită de pomenirea universitarilor Grigore Bostan şi Alexandrina Cernov, membri de onoare ai Academiei Române, şi, într-o veritabilă comunicare știinţifică, de evocarea personalităţilor Ortodoxiei Româneşti formate la Cernăuţi. Cu cele mai bune doriri Cristinei Paladian, întregii Catedre, de studenţi mulţi, de sănătate, putere şi curaj în apărarea adevărului şi frumosului. Deschiderea oficială are şi un punct final strălucitor: darul ales adus Catedrei de Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga- Monahia Benedicta”, care funcţionează sub auspiciile Sfintei Mănăstiri Putna, de preşedinta sa, dr. Teodora Stanciu, realizatoarea Revistei Culturale Trinitas, şi de dr. Oana Georgiana Enăchescu, realizatoare la Radio România Cultural, un dar de mare greutate şi la figurat, şi la propriu, volumele ediţiei a II-a a „Dicţionarului General al Literaturii Române”, a „Istoriei critice a literaturii române” de Nicolae Manolescu, precum şi elegantele volume ale ediţiei critice George Călinescu apărută în casetă sub egida Academiei Române.
În pauză, condusă de o studentă din ultimul an, Filofteia, ajung în expoziţia de pictură dedicată aniversării Universităţii de Manole Tîron, artist plastic emerit al Ucrainei, despre care a scris în „Crai nou” Suceava Maria Toacă, în vară, la deschiderea expoziţiei sale de la Palatul Naţional al Românilor. Îi dăruiesc Filofteii numărul 4-5-6 al revistei „Bucovina literară” şi îi spun că aşteptăm pe adresa acesteia versurile sale. Şi, fireşte, ale colegilor săi autori de poezie şi proză. Apoi intru cu paşi uşori în Sala Sinodală – cum să ajung la Universitate şi să n-o revăd? -, păşesc cu grijă, să nu stânjenesc noul său grup de vizitatori şi prin uşa din stânga, întredeschisă spre Sala Albastră, îl salut cu privirea pe arhitectul splendorii Universităţii, Josef Hlavka. Josef Hlavka, scrie Mihailo Ciucico (în traducerea lui Nicolae Costaş), în monografia consacrată instituţiei, pentru „a cunoaşte mai amănunţit tradiţiile bucovinene ale arhitecturii şi picturii bisericeşti bizantine vechi (…) a cercetat operele de artă religioasă din Suceava, Putna, Suceviţa şi Siret, care serveau de model pentru arta arhitecturală şi murală din sec. al XVI-lea – epocă de prosperare în arta bisericească veche a Ţării Moldovei, având drept scop stabilirea valorii artistice a mănăstirilor vechi din Bucovina şi utilizarea ei, mai târziu, în proiectarea Reşedinţei Episcopale, atât în construcţie, cât şi în ornament.” Îl mai privesc o dată pe Josef Hlavka, de data aceasta cu chipul bustului în care l-a înveşnicit sculptorul Alexandru Severin, de pe una din ferestrele dând spre faimosul parc al Universităţii, parc frumos şi acum în ploaia toamnei, cum frumos l-am văzut împreună cu Maria Toacă şi copiii mei, cu nesfârşite dantele de zăpadă, într-un sfârşit de ianuarie, dar şi în vara în care, de pe aleile sale, am încercat să găsesc locul, unghiul din care pictorul italian Riccardo Righetti a surprins Universitatea. Mă îndrept, împreună cu arhim. Dosoftei, spre Sala Roşie, întârziind însă o clipă în faţa portretului lui Fedkovîci într-o amplă tapiserie, cât să-mi aduc aminte de gândul dr. Dorin Popescu, fost diplomat la Cernăuţi, analist, expert în geopolitică, mărturisit într-o postare: „Poate că este cu adevărat timpul ca numelui actual al Universităţii să i se adauge şi un nume al unei personalităţi româneşti din Bucovina, după modelul, consacrat deja în România, al celebrei Universităţi «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca. Timpurile sunt prielnice iniţiativelor generoase şi de bună credinţă. Tocmai de aceea, exact din Cluj-Napoca a şi pornit iniţiativa academică de acordare a numelui «Fedkovîci-Hurmuzachi», iniţiativă care merită, credem, salutată, susţinută şi pusă în practică.”
Prima secvenţă, prima sesiune a comunicărilor în plen este moderată de Cristina Paladian şi se deschide, semnificativ, cu aceea a Danielei Petroşel, „Un moment din istoria culturală a Bucovinei. I. G. Sbiera”, dat fiind că I. G. Sbiera a fost primul conducător al Catedrei. Un portret centrat pe legătura între generaţii. Îi urmează, pe ecran, prof. univ. dr. Otilia Hedeşan, de la Universitatea de Vest Timişoara, cu o comunicare având ca temă „Cultură majoră şi rescrierea textului popular. Un caz: basmele lui Mihai Eminescu”. Şi tot de pe ecran ni se adresează Serhii Lucikanin, profesor habilitat la Catedra de lingvistică generală, filologie clasică şi neoelenistică a Institutului de Filologie al Universităţii Naţionale „Taras Şevcenko” din Kiev. Vorbind despre „Ideile lingvisticii generale şi ale filologiei clasice în concepţiile iluministe istorico-filologice din România (Şcoala Ardeleană) şi din Ucraina de Vest (Galiţia şi Regiunea Transcarpatică) la sfârşitul secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea: studiu comparativ-diacronic”. Mă străduiesc să-l urmăresc atentă, nu atât pentru interesul temei, destinată specialiştilor, dar mă aflu printre specialişti!, cât pentru plăcuta amintire a prezenţei sale la excelentele întâlniri consacrate lui Eminescu în limbile lumii de universitarele Gina Puică şi Liubov Melniciuk, a impresionantei sale activităţi de traducător din literatura română în limba ucraineană. O lucrare pretenţioasă, elaborată însă cu implicare sufletească, destinată de asemenea specialiştilor, majoritari la Simpozion, prezintă în continuare prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cernăuţi, coordonatoare a Bibliotecii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava: „Expresie şi conţinut în dialogul academic Suceava-Cernăuţi (1995-2025)”. Cu dr. Victoria Fonari, conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, la microfon, se întregeşte, geografic-istoric, prezenţa universitară românească la Simpozion. După ce altcândva a vorbit despre creaţia cernăuţeanului Arcadie Suceveanu, de o viaţă stabilit la Chişinău, a considerat că ar fi binevenită o comunicare despre un scriitor basarabean: „Ion Hadârcă: puterea poetului versus puterea politică sau Actualizarea Antichităţii în perimetrul artistic”.
Ne ştim, Victoria Fonari şi cu mine, ne-am întâlnit şi la Salonul Internaţional de Carte „Alma Mater” de la Universitatea Suceava, şi la un vernisaj la Chişinău, şi la o toamnă bacoviană a scriitorilor la Bacău, aşa că mă bucur să ne revedem şi să-i cunosc şi fiica, pe Argentina Fron, inspiratoare odinioară a cărţilor pentru copii ale mamei, acum cercetător știinţific stagiar la Universitatea de Stat a Moldovei, şi să-i văd şi cea mai recentă carte adusă dar Catedrei, „Mitologie. Suport de curs”, Lexon-Prim, Chişinău, 2024. O felicit pentru carte şi comunicare, în schimb nu apuc să o felicit şi pe Felicia Vrânceanu (dar o fac acum) pentru neoboseala, profesionalismul, cu care a tradus, după caz, în română, în ucraineană, alocuţiunile din deschiderea lucrărilor Simpozionului. În ceea ce priveşte neoboseala, la sfârşitul serii aveam să o observ şi la ES Alexandru Victor Micula, şi la Vasile Rauţ, preşedintele Societăţii Golgota, cu niciun minut absenţă la desfăşurarea lucrărilor Simpozionului, deşi nu acesta e cuvântul potrivit, în cazul amândurora, anduranţa însemnând de fapt solidaritate intelectuală şi sufletească.
Sesiunea a doua a comunicărilor în plen, moderată de Teodora Stanciu, îi prilejuieşte lectura unui fragment din atrăgătoarea lucrare (cu siguranţă, nu numai pentru mine) „Oraşul Cernăuţi – simbol al Bucovinei de Nord” de dr. Gheorghiţă Geană, cercetător știinţific I la Academia Română şi profesor la Universitatea Bucureşti. Cu menţiunea că bucovinenii preferă sintagma: nordul Bucovinei. Lectură urmată de răscolitoarea poveste a pictorului, profesorului universitar Dacian Andoni, din Timişoara, despre rădăcinile cernăuţene ale familiei sale, iar pentru Teodora Stanciu şi îndemn adresat participanţilor de a vizita expoziţia Paul Gherasim, încă deschisă la Sfânta Mănăstire Putna, pentru o întâlnire cu fondatorul bucovinean al mişcării artistice Prolog, al cărei spirit l-a marcat şi pe Dacian Andoni. Îndemn pe care îl dezvolt acum cu invitaţia de a vedea la Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava şi expoziţia Taberei de Pictură de la Mănăstirea Humorului, dedicată împlinirii a 40 de ani de la fondarea „Prologului” şi centenarului naşterii lui Paul Gherasim. În continuare, ni s-a adresat cu o pledoarie de înaltă ţinută pentru „Cultura duhului” teologul Radu Creangă, de la Confederaţia Franceză a Lucrătorilor Creştini din Paris, pledoarie neapărat de reascultat prin citirea în speratul volum de documente al Simpozionului. Apoi, de-a dreptul captivante, nu doar pentru mine – prezenţa şi cuvântul traducătoarei şi publicistei Katharina Kilzer (35 de ani redactor la „Frankfurt Zeitung”) de la Academia Civică, Wiesbaden, Germania. Pe de o parte pentru comunicarea sa, „Gregor von Rezzori, scriitorul din Cernăuţi, şi «Zăpezile de altădată»”, pe de alta, fiindcă aveam în faţă traducătoarea în germană a Anei Blandiana, adică un cunoscător intim al poeziei sale, aflate în atenţia tuturor cititorilor de beletristică români în aşteptarea decernării în ziua următoare a prestigiosului Premiu Nobel pentru Literatură. „Cartea pentru urechi. Rolul Radio-ului în vorbirea limbii române corecte” se intitulează comunicarea Teodorei Stanciu. Cu precizarea că această vedere a radioului, de carte pentru urechi, de carte vorbită şi ascultată aparţine sociologului Dimitrie Gusti, fost ministru al Instrucţiunii Publice, evidenţiind funcţia sa formatoare, nu de „entertainment” ca astăzi, Teodora Stanciu formulează cu glasul său argintiu, blând şi muzical, un necruţător rechizitoriu: limba română pe care o vorbim în prezent este erodată de împrumuturi nemetabolizate din limbi străine, este sărăcită de exprimările minimaliste, afectată de lipsa de grijă pentru corectitudine, pentru coerenţa frazelor, care a urcat şi în presă şi chiar şi în literatură. Dar pentru că suntem la o sărbătoare a limbii române, se opreşte aici, mulţumind Mănăstirii Putna, părinţilor săi învăţaţi (din care zece doctori în Teologie) pentru permanenta ocrotire a vieţii frumoase a limbii române, instrument sensibil, viu al adevărului şi binelui, şi îndemnându-ne să ascultăm din zarea viitorului apropiat sfinţirea Catedralei Naţionale, într-un omagiu laconic adus limbii şi credinţei, în osmoza lor minunat roditoare.
Sesiunea a treia, moderată de conf. univ. dr. Mircea Păduraru de la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, începe cu o comunicare care îi aparţine, surprinzătoare ca temă şi în aceeaşi măsură interesantă, „Rituri de provocare a decesului în cultura tradiţională din România”, urmată de prezenţa pe ecran a cercetătorului știinţific II Lucia Ţurcanu de la Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” Ipoteşti vorbind despre „Eminescianismul lui T. Robeanu”. Comunicarea asist. univ. dr. Loredana Cuzmici de la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, „Cum se scrie istoria literară”, se axează inspirat pe scriitorul Mircea Streinul, un nume atrăgător şi enigmatic mai ales aici, pe meleagurile sale natale (s-a născut la Cuciurul Mare, lângă Cernăuţi) şi mai ales că ne aflăm în anul său comemorativ: 115 ani de la naştere şi 80 de la moarte. În pauză, Maria Toacă ne va vorbi cu atâta entuziasm de darul primit de la Mircea A. Diaconu, recenta ediţie a scrierilor lui Mircea Streinul pe care a publicat-o la Chişinău, încât Maria Olar şi cu mine ne hotărâm ca la întoarcere să ne interesăm dacă nu o putem găsi şi în Ţară, şi la Suceava. În continuare, dr. Irina Airinei, redactor-şef AFnews.ro, ne vorbeşte, cu trimitere la antologia sa, despre „Forme fixe în poezia românească”, iar lector univ. dr. Loara Ştefănescu şi asist.univ. dr. Alina-Georgiana Focşineanu, de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, împreună pe ecran, despre interesantele concluzii ale cercetării lor: „Studiul limbii române de către studenţii ucraineni în context de criză. Provocări, evoluţii şi elemente strategice”.
Timpul se scurtează şi într-un fel este schimbat de glasurile şi muzica studenţilor ucraineni care răzbat prin uşa comună din Sala Sinodală, dar masa rotundă din finalul zilei se „învârte” netulburat, oprindu-se, rând pe rând, la autorii aşteptatelor comunicări dedicate personalităţilor şi persoanelor care au marcat viaţa, istoria Catedrei: dr. Elena Pintilei, bibliograf la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, cu „Ion a lui Gheorghe Sbiera – primul titular al Catedrei de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Cernăuţi”, dr. Felicia Vrânceanu, cu „Sextil Puşcariu – profesor la Universitatea din Cernăuţi”, dr. Diana Chibac cu „Rolul lui Alexe Procopovici în afirmarea limbii şi literaturii române la Cernăuţi”, Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, cu pagini „Din activitatea profesorului Leca Morariu în cadrul Universităţii cernăuţene (1922-1940)”, drd. Mircea Bejenar, preot în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu „Perioada «teologică» a Institutului de Literatură (1942-1944)” (întemeiat de Leca Morariu). Cristina Paladian se referă la „Catedra de Limba şi Literatura Română, în contextul politicilor sovietice”, Petru Hrior, arhivist la Arhiva de Stat din Cernăuţi, ne aduce „Informaţii despre fostul docent Mihai Dăscălescu [aflate] în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi”, iar Vasile Carlaşciuc evocă „Zborul frânt al tânărului specialist Sergiu Tabarcea”. Vasile Carlaciuc ne împărtăşeşte şi bucuria de a fi apucat a 150-a aniversare a Catedrei, după ce, împreună cu Tudor Andrieş, atunci amândoi studenţi, i-a trăit centenarul. În ce mă priveşte, îi chem din amintire pe Grigore Bostan, pe Gheorghe Jernovei, pe Lora Bostan şi pe Alexandrina Cernov şi visez să ţin în mâini Istoria Catedrei la care deja lucrează Cristina Paladian.
Stavrofora dr. Gabriela Platon ni se adresează în încheierea acestei deosebite zile academice cu „Hristos a înviat!” atât de puternic îi este sentimentul de a fi fost părtaşă la o sărbătoare a Învierii Limbii Române.
Apoi plecăm în noapte spre Suceava, înaintând, ocolind pe drumuri necunoscute, străjuite de căsuţe mici şi copaci înalţi, până ce dându-ne seama că suntem înlăuntrul uneia din oglinzile veneţiene şi chiar mai adânc – atunci când de pe pereţii de mătase ai Sălii Roşii priveau spre viitor, poate ne şi întrezăreau, înaintaşii din portretele pictorului bucovinean Epaminonda Bucevschi -, ne oprim. Întrebăm, căutăm indicatoare şi deodată volanul şi maşina recunosc şoseaua şi toamna melancolică a Bucovinei în anul 2025. La trecerea graniţei, chiar în miezul misterios al nopţii, ni se doreşte „Drum bun!”. În limba sfântă, limba vechilor cazanii. În Limba Română, limbă oficială a Uniunii Europene. Pentru noi – cea mai frumoasă!
Comentarii