> Aeroportul de la Salcea va fi, astfel, al doilea din ţară cu un asemenea sistem
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat finalizarea lucrărilor pentru modernizarea sistemului de aterizare instrumental (ILS CAT III) la Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava, un proiect mult aşteptat, care rezolvă o problemă majoră a zborurilor din regiune.
„Am dus la capăt un proiect aşteptat de ani de zile, care va permite operarea zborurilor în condiţii de vizibilitate redusă. Practic, principala problemă care, ani la rând, a dus la curse anulate, deviate sau întârziate şi a ţinut departe de Suceava companiile aeriene va fi, în sfârşit, înlăturată” a declarat Gheorghe Şoldan.
Aflăm că lucrările, finanţate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean şi finalizate în câteva luni, au pregătit infrastructura pentru etapa finală, care presupune instalarea echipamentelor de către ROMATSA şi testările de zbor.
Procesul este estimat să se încheie până la finalul anului, moment în care Suceava va deveni al doilea aeroport din România dotat cu ILS CAT III.
„Acest sistem va creşte siguranţa zborurilor şi va reduce semnificativ inconvenientele cauzate de vremea nefavorabilă, în beneficiul pasagerilor şi al companiilor aeriene” a adăugat şeful administraţiei judeţene.
Am fost informaţi că, în paralel, aeroportul se pregăteşte pentru construirea unui nou terminal de 10.000 mp şi modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare.
Totodată, din decembrie, Wizz Air va redeschide baza aeriană din Suceava, introducând opt noi rute. (N.B.)


























Comentarii