Ploile abundente din cursul zilei de joi, 3 octombrie, s-au transformat peste noapte în lapoviţă şi ninsoare în zonele montane ale judeţelor Suceava şi Neamţ, marcând astfel primul episod de iarnă al sezonului în regiunea Moldovei.
DRDP Iaşi informase că răcirea accentuată a vremii, cu temperaturi apropiate de pragul de îngheţ, a favorizat această schimbare rapidă a precipitaţiilor, însă impactul asupra infrastructurii rutiere a fost minim. Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, fenomenele au afectat exclusiv zonele montane, fără a genera depuneri consistente de zăpadă pe carosabil sau blocaje în trafic.
Pentru a asigura fluenţa circulaţiei, echipele de intervenţie au acţionat cu 11 autoutilaje – cinci provenind de la Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Câmpulung Moldovenesc şi şase din SDN Piatra Neamţ. Acestea au împrăştiat un total de 51 de tone de material antiderapant pe principalele artere afectate, inclusiv DN 17, DN 17A, DN 17B, DN 18 şi DN 2E din judeţul Suceava, precum şi DN 12C, DN 15 şi DN 15C din judeţul Neamţ.
DRDP Iaşi a menţionat că situaţia a fost menţinută sub control: circulaţia pe toate drumurile naţionale din regiunea Moldovei s-a desfăşurat normal.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, SDN Câmpulung Moldovenesc a mobilizat utilaje în Pasul Tihuţa, în Pasul Mestecăniş, în Pasul Trei Movile şi Pasul Palma, un utilaj mobil fiind disponibil pentru intervenţii suplimentare.
Stocul de sare disponibil era de 2.600 de tone.
Măsurile fac parte din planul judeţean de iarnă, activat în baza prognozelor meteo care indicau ninsori persistente peste 1.000 de metri altitudine.
În paralel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava a detaşat echipaje pe aceleaşi tronsoane pentru monitorizarea traficului, informarea şoferilor şi gestionarea eventualelor incidente. (N.B.)
























Comentarii