În şedinţa Senatului de miercuri, 17 septembrie a.c., senatorul sucevean PSD Ioan Stan a făcut o declaraţie politică având ca temă centrală multele şi contradictoriile poziţii ale oficialilor atât din zona legislativului, cât şi din cea a executivului pe tema vârstei de pensionare.
În opinia sa, exprimată în mod oficial cu acest prilej, „îmbrăcarea veştilor neplăcute în exprimări emoţionante, chiar patetice uneori, s-a dovedit o metodă practicată de politicienii aflaţi în situaţia de a aplica tactici dure, de rezolvare a situaţiilor la fel de dure, cu care viaţa îi confruntă. Argumentez, citând din declaraţiile premierului cu privire la necesitatea măririi vârstei de pensionare în Romania: «nu putem amaneta viitorul generaţiilor care vin după noi». Nu prea se potriveşte cu o altă afirmaţie a înaltului demnitar citat, aceea care zice «ne place, nu ne place» şi care nu mai lasă, în intenţie, loc de alte păreri. Dar, important mi se pare modul de traducere în fapt, adică în legislaţie, pe care îl are premierul, în legătură cu această problemă. Sigur, înainte de toate, trebuie să ne hotărâm dacă această problemă există cu adevărat şi nu este, cumva, o făcătură a unor adversari politici. Spun asta pentru că, în acelaşi timp, ministrul Muncii afirmă, în Parlament, că nu există discuţii despre creşterea vârstei de pensionare, Guvernul declarând că nu discută posibilitatea creşterii vârstei standard de pensionare şi că premierul s-a referit exclusiv la eliminarea excepţiilor de la vârsta standard. Premierul susţine, la postul public de televiziune, că «suntem în situaţia în care avem nevoie de mulţi oameni în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare».
Ce să înţeleagă din toate acestea salariatul care trage zilnic pentru salariu, atât cât îl are, în perspectiva unei situaţii asiguratorii pentru familia sa, din care, apropos, pot face parte şi eventuali reprezentanţi ai generaţiilor viitoare? Mă tem că înţelege că se poate aştepta la orice! Personal, susţin părerea că putem vorbi de creşterea vârstei de pensionare comparativ cu alte state membre UE, atunci când vom avea condiţii de muncă şi de viaţă comparabile cu cele din statele cu care dorim a ne compara. Cu precizarea că, nici în prezent, România nu se situează pe o poziţie inferioară în ierarhia la care mă refer. Şi, poate ar trebui să amintim aici, că în Europa vorbim de o vârstă de pensionare în intervalul 62 şi 67 de ani, iar în România ultima creştere a fost, pentru femei, în ianuarie 2025, când a ajuns la 62 de ani şi 4 luni şi va fi urmată de o creştere treptată până la 65 de ani, la fel ca pentru bărbaţi, până în 2035”.
La finalul declaraţiei, senatorul sucevean a adresat un apel colegilor săi la evitarea unor „afirmaţii contestate ulterior”, răspunsurile pe care alegătorii le aşteaptă de la aleşii lor fiind „menite să limpezească şi nu să tulbure şi mai mult timpurile pe care le trăim. Pentru asta e nevoie nu doar de tărie de caracter, ci şi de înţelepciune.” (M.S.)
Comentarii