Foaie Verde din Bucovina consideră că se pot face economii uriaşe la bugetul României, fără tăieri de salarii sau de pensii, fără măriri de preţuri şi TVA, dar îi trebuie guvernului Bolojan puţină inteligenţă şi voinţă politică.
„Se ştie că populaţia României nu depăşeşte 19 milioane de locuitori, cu tot cu diaspora, iar multe din calculele legate de numărul de consilieri locali, judeţeni, parlamentari, inclusiv europarlamentari sunt făcute după numărul de locuitori care se ridică mult peste 19 milioane, ceea ce impune un număr uriaş de consilieri şi parlamentari. Aceste cifre atrag automat şi cheltuieli mai mari. Dacă la o comună de 1.500 de locuitori se merge cu 9 consilieri plătiţi, atunci risipa de bani va continua în voia cea bună. Codul administrativ trebuie modificat şi actualizat după realitate şi posibilităţile economice ale României, iar atunci se va diminua numărul de consilieri, mai greu să reuşeşti cu reducerea membrilor din Parlamentul României, doar nu ar fi atât de proşti actualii parlamentari să-şi reducă din avantaje” a transmis, într-un comunicat de presă, Dan Acibotăriţă, coordonatorul activităţii Foaie Verde din Bucovina. (A.B.)



























Comentarii