În ziua de 28 august 2025, în incinta Casei de Cultură din Vancicăuţi, Societatea „Valea Prutului” a organizat o manifestare culturală consacrată cinstirii memoriei domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Atmosfera a fost solemnă, dar totodată luminoasă şi plină de emoţie, întrucât în centrul acestei sărbători s-au aflat copiii.
În cadrul evenimentului au fost premiaţi elevii români din fostul raion Noua Suliţa, veniţi din localităţile Costiceni, Berestea, Draniţa, Priprutia, Vancicăuţi şi Tărăsăuţi, participanţi la cea de-a doua ediţie a concursului de desene „Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare”. Fiecare copil a primit o diplomă de merit artistic, o iconiţă binecuvântată de la Mănăstirea Putna, unde îşi doarme somnul de veci marele voievod, precum şi un set de cărţi, daruri cu valoare spirituală şi educativă, menite să le întărească dragostea pentru istorie şi cultură.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, de comuniune, care a adus laolaltă nu doar elevi, ci şi părinţi, profesori şi reprezentanţi ai societăţii „Valea Prutului”. După momentele solemne, copiii s-au retras în camera-muzeu a Casei de Cultură, unde au socializat, au comunicat între ei, au savurat sucul şi pizza puse la dispoziţie de organizatori şi au legat noi prietenii. Aceste clipe de bucurie au întărit sentimentul că evenimentul nu a fost doar o competiţie artistică, ci şi o întâlnire de suflet, un prilej de apropiere între tineri, uniţi prin aceeaşi dragoste pentru rădăcinile strămoşeşti.
Organizarea manifestării a fost posibilă datorită implicării şi dăruirii unor oameni şi instituţii de cultură şi spiritualitate. Societatea „Valea Prutului” şi preşedintele ei Sergiu Barbuţa, adresează sincere mulţumiri dlui Vladimir Raţă, directorul Casei de Cultură din Vancicăuţi, care s-au îngrijit cu devotament de buna desfăşurare a evenimentului. De asemenea, un rol esenţial l-a avut sprijinul dlui regizor Mihai Grosu, prin care au intervenit cu binecuvântare şi ajutor părintele Melchisedec de la Mănăstirea Putna, clerici din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Din Cernăuţi şi-au adus contribuţia Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina (preşedinte Vasile Răuţ) şi Societatea Scriitorilor Români (preşedinte Nicolae Şapcă), confirmând încă o dată unitatea culturală a românilor de pretutindeni.
Cel mai important merit însă revine copiilor, părinţilor şi profesorilor lor, care au demonstrat prin participare şi prin entuziasm că îşi cunosc trecutul şi se mândresc cu el. Ei sunt garanţia că flacăra neamului va continua să ardă pe Valea Prutului şi că jertfa înaintaşilor nu va fi uitată.
Despre concurs
Cea de-a doua ediţie a competiţiei „Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare” s-a desfăşurat în perioada 17 octombrie – 1 noiembrie 2024, fiind dedicată comemorării bătăliei de la Codrii Cosminului din 26 octombrie 1497, când oastea Moldovei, condusă de Ştefan cel Mare, a obţinut o strălucită victorie asupra regelui Ioan Albert al Poloniei. Concursul a reunit 103 elevi din 24 de şcoli româneşti din fostele raioane Herţa, Hliboca, Noua Suliţa şi Storojineţ. Lucrările realizate au variat de la portrete sugestive ale voievodului şi scene de luptă pline de dramatism până la compoziţii simbolice care reflectau legătura domnitorului cu credinţa şi cu poporul său. Juriul a selectat 10 lucrări de excepţie şi a inclus alte 10 în clasamentul celor mai valoroase creaţii, dar în realitate fiecare copil participant a fost un câştigător. Prin desenele lor, elevii au adus la viaţă chipul şi spiritul lui Ştefan cel Mare şi au arătat că, dincolo de graniţe şi vremuri, istoria şi credinţa rămân puteri vii care dau sens şi identitate unei comunităţi. (Societatea „Valea Prutului”, Costiceni, regiunea Cernăuţi)



























Comentarii