Va fi o luptă pentru pace?

Îl citez pe „Nea Bujie“, consultantul meu întru ale politicii care la rândul său îl citează (aproximativ) pe Adrian Năstase care la rândul său traduce din Hruşciov (cred): „va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămâne piatră pe piatră“, citat înhămat azi la tărăboanţa suveranistă de un istoric aurist. Ei, acuma să nu ni-l faceţi pe Nea Bujie mare Bibliofag, că din Biblie se trage citatul.

Dar băşcălia ar trebui să-i înroşească obrazul şi urechile măreţului lider american Trump-MAGA, cel ce a venit forţos la Casa Albă să aducă în 48 ore pace ucrainenilor peste care au năvălit acum 3 ani ruşii lui Putin. Şi? Nimic după 8 luni. Apoi Putin care, la rândul său şi-a „şoptit în barbă (e spân?)“ ca în 3 (trei) zile „să dea calului ovăz“ din bristolul catedralei metropolitane şi milenare de la Kiev, pohta ce-au pohtit toţi ţarii ruşi de la Ivan cel Groaznic la impetuosul Putin cel Neasemuit. Şi? Tot nimic după 3 ani juma… Între timp, herghelii întregi de cai muscali au fost îndesate în sute de mii de cateloace balşoi cu şenile, nu cu ovăz, ci cu motorină şi ghiulele mortale numai bune pentru fraţii pravoslavnici ucraineni căzuţi în patima nazismului şi, paradoxal, a evreului Zelenski…

Acum însă, după câteva sute de mii, unii zic un milion, de cioloveci eroi întorşi acasă în saci negri de plastic cu fermoar, saci prezentaţi video şi de tovarăşa Şoşoaca noastră în Parlament(?), ei, bine, acum îi bântuie pacea pe comanditari sub presiunea acelora pe care moartea i-a scăpat de prima linie a frontului. De aceea Nea Bujie ne-a prevenit asupra sorţii doritorilor de pace, iar noi ne-am amintit de latină: „si vis pacem, para bellum“, principiu moştenit de la romani – „dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!“

Acum însă mă interesează soarta luptătorilor pentru pace după războaiele de de jaf şi cucerire ale ruşilor de la origini şi până în prezent: nici un popor dintre multele subjugate de ruşi n-a obţinut niciodată, dar niciodată, victorie în lupta pentru pace, iar acum va fi la fel. Să nu ne facem iluzii ca naivii, căci oriunde au călcat bocancii soldatului rus a devenit pământ rusesc. URSS a fost Novaia Russia întinsă pe două continente şi până nu va fi refăcută în dimensiunile ei, înghiţind şi Europa, Putin n-are linişte pe pământ. Că nu degeaba cheltuieşte peste 1.100 de miliarde de dolari pentru înarmare.

În consecinţă, efectul pervers al păcii în Ucraina va fi înarmarea până în dinţi a întregii Uniuni Europene + Anglia şi SUA, care se vor prinde că au fost trase pe sfoară de Putin, iar instabilul Donald Trump îşi va muşca degetele. Abia atunci va cădea mitul învingătorului Putin, căci dictatorii au o soartă ingrată de când e lumea.

Dar mai e ceva la fel de pervers: războiul se va muta în mass-media, iar banii pentru tancuri, avioane, drone şi ghiulele vor intra în buzunarele largi ale manipulatorilor profesionişti, ale lansatorilor de ştiri false, ale glorificatorilor soldatului sovietic-putinist, pentru prostirea fraierilor şi dirijarea lor la urne ca pe turmele de oi ca să voteze cu mânuţa lor îngenuncherea, înrobirea, sclavia…

Iată cum vor evolua viitoarele campanii electorale: conducătorii actuali, politicienii voştri iubiţi v-au adus la sapă de lemn, v-au nenorocit, vai de mama voastră, România fiind cea mai săracă ţară. V-au distrus economia sănătoasă, fabricile şi uzinele, „măreţele ctitorii“ ale lui Ceauşescu, v-au furat aurul, pădurile şi ogoarele, iar multinaţionalele sug sângele poporului. Votaţi schimbarea, votaţi numai oameni noi şi cinstiţi ca noi care vă vrem binele, iar toţi ceilalţi sunt duşmani şi vă vor răul. De aceea i-a fost furată preşedinţia preşedintelui Călin Georgescu ca nu cumva să ajungă la putere şi să-i alunge pe hoţi.

Luptaţi pentru suveranitate şi nu vă mai ploconiţi noilor porţi de la UE şi NATO şi trăiţi în bună vecinătate cu sârbii, prietenii noştri, şi cu ruşii care nu v-au făcut niciun rău niciodată…

Ştefan cel Mare către fiul său Bogdan (cel Orb): „nu te încrede în rus şi nu face niciodată alianţă cu Ţarul Rusiei!“. Oare ce ştia bătrânul Ştefan şi nu vor să ştie, nici să recunoască atâţia contemporani ai noştri? Suveraniştii nu respectă testamentul măreţului voievod?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI