La Poiana Stampei

Festivalul Naţional „Flori de pe Dorna”

În perioada 19-27 iulie, comuna Poiana Stampei găzduieşte un eveniment de referinţă pentru localitate, ce a crescut de la an la an şi a devenit o adevărată tradiţie: Festivalul Naţional „Flori de pe Dorna”, ediţia a XXIV-a, manifestare cultural-artistică care se desfăşoară sub genericul „Poiana Stampei – Poarta Bucovinei!”.

Evenimentul, organizat de Primăria şi Consiliul Local al comunei, Casa de Cultură „Elisei Todaşcă” şi Sala Sporturilor din Comuna Poiana Stampei, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Poiana Stampei şi Biserica cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, cuprinde mai multe activităţi.

Sâmbătă, 19 iulie, s-a desfăşurat un pelerinaj pe muntele Măgura Mare, unde a avut loc şi o slujbă religioasă, iar, între 21 şi 25 iulie, se desfăşoară şcoala de vară „Recreaţie la altitudine”, ediţia a VII-a.

„Uniţi în rugăciune alături de preoţii noştri parohi Sorin Ilie Cormos şi Jbanca Constantin şi de stareţul Mănăstirii Podul Coşnei, preotul Filotei, au fost pomeniţi eroii martiri căzuţi pe acest câmp de luptă pentru neam şi ţara lor. Mulţumim din suflet pentru osteneală familiei Iacob şi Monica Pentelescu, rugând pe Bunul Dumnezeu să le dea sănătate şi vrednicie pentru a putea împlini aceasta misiune de a organiza an de an păşunatul la Măgura Mare. Mulţumim tuturor celor prezenţi şi la anul ne vedem cu toţii la Măgura Mare!” a fost mesajul primarului Viluţ Mezdrea.

Competiţii sportive, forestieri pricepuţi, recital la pian

Sâmbătă, 26 iulie, între orele 9:00 şi 13:00, va avea loc cea de-a X-a ediţie a Concursului de îndemânare în domeniul forestier: „Forestierul priceput”, ediţia a X-a În aceeaşi zi, începând cu ora 9:00 se vor desfăşura competiţii sportive, între care atletism, ciclism, înot, volei, minifotbal şi demonstraţii de Taekwondo, de la ora 18:00.

A fost inclus şi un proiect educaţional, respectiv concursul judeţean, cu participare naţională „Valori multiculturale”, ediţia a VIII-a.

La ora 17:00, cei prezenţi la festival vor asista la un recital la pian al soliştilor Ansamblului „Poieniţa”, dar şi la un recital la chitară cu grupul folk „AMY-M”.

De la ora 18:30, pe esplanada Casei de Cultură „Elisei Todaşcă” va avea loc festivitate de premiere.

     Nuntă de aur şi spectacol folcloric

Programul continuă şi duminică, 27 iulie, cu o slujbă religioasă la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, urmată de oficierea nunţilor de argint, aur şi platină pentru 8 cupluri din localitate, un moment simbolic ce cinsteşte dragostea şi longevitatea în familie.

După-amiază va avea loc un spectacol folcloric amplu, cu ansambluri renumite, artişti consacraţi şi momente de umor. Printre cei care vor evolua pe scenă se numără: emblema comunei Poiana Stampei – Ansamblul folcloric „Poieniţa”, cu un program ce va cuprinde piese de fanfară, suite de taraf, suite de jocuri populare, solişti vocali şi instrumentişti, solista Diana Ciubotaru, Ansamblul „Muguraşii Şincaiului” din judeţul Mureş, artistul Alexandru Recolciuc, Ansamblul „Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti, grupurile vocale „Flori de pe Dorna” şi „Flori de merişor”, solista Angela Beriana.

Invitaţii speciali ai acestei ediţii sunt renumita interpretă Sava Negrean Brudaşcu împreună cu taraful care-i poartă numele, Ansamblul „Păuniţa” din Sîngeorz-Băi, solista suceveană Adriana Bucevschi şi artiştii de comedie Monica Danciu-Marian şi Ioan Seleşi. Seara se va încheia cu recitalul solistului braziliano-român Banto dos Santos şi a fiicei sale, Sarah, şi cu un frumos foc de artificii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI