Ultimele campanii electorale, în care România continuă să fie o excepţie pentru că nu a dat câştig de cauză extremismului, au demonstrat fără dubiu că elitele intelectuale au devenit neatractive pentru marea masă a electorilor: în Statele Unite ale Americii câştigătorul, om de afaceri, nu are nicio tangenţă cu elitele ştiinţifice, tehnice, militare, artistice…, ba din contra, are o atitudine lipsită de respect faţă de tineretul studios şi universităţi oricât de prestigioase, iar în Polonia a câştigat alegerile un băiat de cartier, e adevărat cu studii universitare, dar fost bodyguard, fotbalist, boxer…. Plus că în câteva ţări europene precum Franţa, Italia, Austria, Ungaria elitele intelectuale au pierdut sau sunt în curs de a pierde contactul cu partidele politice contaminate de extremism şi suveranism.
Nici România nu constituie cine ştie ce insulă protectoare a elitelor intelectuale de moment ce un fost şef de galerie (a bătăuşilor de pe stadioane), adevărat fiind că e şi el posesor al unei diplome universitare, alături de un „şarlatan fandosit“ din seria lui Mudava şi Petrache Lupu de la Maglavit au atras voturile unei anume majorităţi de cetăţeni, fiind gata-gata să se instaleze în fruntea ţării şi a poporului român. Cât ai rupe un fir de păr şi a sări peste cele 800.000 de voturi să ne trezim din nou cu Ivan la poartă: „davai ceas, davai palton“, acum la modă fiind jaful cuptoarelor cu microunde şi al maşinilor de spălat.
Iar scăderea influenţei elitelor intelectuale e vizibilă din Cosmos: partidele nu mai caută prezenţa scriitorilor, a artiştilor şi a oamenilor de ştiinţă nici măcar în funcţii unde se cere autoritatea şi competenţa acestora, nici măcar în sectoare importante ale deciziei guvernamentale. Şi nici marile personalităţi ale culturii noastre nu mai fac rating ca altădată – azi interviuri cu Pleşu, Liiceanu, Patapievici… trec neobservate de marele public. Scăzând importanţa şi prestigiul elitelor, scade şi pasiunea pentru activităţi de învăţare, valoarea studiilor, a universităţilor, a tuturor şcolilor devenind neinteresantă, în consecinţă, analfabetismul funcţional urcă la cote înjositoare pentru o ţară europeană. Iar consecinţa cea mai jalnică e că învăţământul nostru, nici cel ce masă, nici cel superior nu mai atrage la catedre vârfurile tinerilor, de zeci de ani universităţile celebre ale Occidentului lăudându-se cu prezenţa lor – nici 10% nu se mai întorc în ţară.
Şi să o spunem cu responsabilitate: centrul de greutate al elitelor intelectuale româneşti nu mai e demult România, ci în afara graniţelor: de ani buni se ştie că managementul firmelor IT nu doar din Europa, dar şi din America (inclusiv Silicon Valley), aparţine majoritar unor valoroşi-ambiţioşi conaţionali, iar universităţile de prestigiu ale Europei şi ale Americii (mai ales SUA + Canada) şi-au deschis porţile zecilor de mii de profesori şi cercetători români valoroşi. Simptomatică a fost situaţia din zilele revoluţiei de la 1989: câteva avioane venite printre gloanţe în mod expres pentru a îmbarca somităţi ştiinţifice şi tehnice ale României.
În acelaşi timp, politicile proaste ale tuturor guvernelor faţă de şcoală, faţă de universităţi şi cercetarea ştiinţifică, faţă de scăderea motivaţiei învăţării şi rezultatele ştiinţifice ale acestora au avut un singur nume: subfinanţarea. Instituţiile noastre din domeniul cercetării, inclusiv celebrul laser de la Măgurele n-au mai ieşit de ani buni cu vreo realizare cât de cât notorie. Situaţia institutului de lingvistică al Academiei fiind simptomatică: încă nu dispunem de un dicţionar integral al limbii române (la care se lucrează de peste un secol şi jumătate!). Nici în alte domenii nu stăm mai bine.
Şi atunci ajungem la concluzia certă că precaritatea şcolii româneşti şi analfabetismul funcţional devin o problemă de siguranţă naţională: iată războaiele hibride actuale, nu numai ale Rusiei putiniste, pot face ca alegătorii unei ţări uşor de prostit şi manevrat să intre pe mâna unor conducători suveranişti trădători şi să se trezească, culmea!, îngenuncheată agresorului. Nu altceva se putea întâmpla dacă suveranistul George Simion ajungea în fruntea statului român.
Comentarii