> Gheorghe Şoldan: Sper ca această măsură să contribuie la decongestionarea traficului, reducerea opririlor neregulamentare şi îmbunătăţirea experienţei pasagerilor şi a însoţitorilor acestora
Posesorii de autovehicule care vin la Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava pentru a aduce sau prelua pasageri beneficiază de gratuitate pentru primele 30 de minute în parcarea cu plată a aerogării, a anunţat, miercuri, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Şoldan.
„Este o decizie aprobată astăzi în şedinţa Consiliului de Administraţie al aeroportului, în urma discuţiilor pe care le-am avut pe această temă cu directorul general, Ioan Măriuţa. E absolut normal şi necesară o astfel de măsură, pentru că sunt curse aeriene care se suprapun, iar fluxul de vehicule care aduc sau preiau pasageri de la aeroport creşte semnificativ în acele intervale orare” a declarat preşedintele CJ Gheorghe Şoldan.
El a arătat că, în aceste condiţii, sunt frecvent blocaje pe drumul spre aeroport sau în zona de drop-off/pick-up, din cauza maşinilor parcate sau staţionate neregulamentar, în timp ce parcarea de 240 de locuri a aerogării de la Salcea rămânea parţial neocupată.
„Gratuitatea parcării pentru 30 de minute a intrat în vigoare chiar de astăzi şi sper ca această măsură să contribuie la decongestionarea traficului, reducerea opririlor neregulamentare şi îmbunătăţirea experienţei pasagerilor şi a însoţitorilor acestora” a spus Şoldan.
El a arătat că nu mai vrea să vadă situaţii în care oamenii sunt nevoiţi să meargă sute de metri pe jos cu bagajele, din cauza blocajelor şi a faptului că nu găsesc un loc unde să oprească regulamentar.
„Orice depăşire a celor 30 de minute gratuite se va taxa ca o oră întreagă” a mai spus Şoldan.
Preşedintele CJ Suceava a precizat că, în privinţa tarifelor, acestea rămân neschimbate: respectiv 5 lei/oră, pentru prima si a doua oră, şi 2 lei/oră, pentru intervalul care depășește a doua oră.
„Aceasta este doar o primă măsură pentru fluidizarea traficului la aeroport, pe lângă noul drum de legătură de la Burdujeni spre aeroport, unde am dat săptămâna trecută ordinul de începere a lucrărilor. În proiectul de modernizare a Aeroportului «Ştefan cel Mare» Suceava, modernizare pe care vreau să o demarăm chiar de anul acesta, este inclusă şi extinderea parcării, mai ales în perspectiva creşterii numărului de zboruri directe din Suceava spre mai multe destinaţii europene” a concluzionat Gheorghe Şoldan. (N.B.)

























Comentarii