Considerând că cei trei termeni din titlu sintetizează direcţia şi rostul existenţei umane, prin grija şi implicarea dlui Ioan Râznic, fostul şef al Cooperativei Meşteşugăreşti din Siret, încercăm să reconstituim doar câteva secvenţe din diversitatea celor văzute şi trăite în una din „pelerinajele” noastre în anul care stă să se încheie. La aceste pelerinaje, în jur de 60 de persoane de fiecare dată, participanţii sunt din toate mediile sociale, de toate vârstele şi toate confesiunile religioase.
Cu dorinţa de a ne instrui, reconstruindu-ne spiritual, devenind mai frumoşi sufleteşte şi mai buni, am străbătut în toamnă Ţara Maramureşului, loc unic, unde lemnul cântă în neîntrecutele porţi monumentale şi în zveltele turle ale bisericilor din Ieud, Bîrsana, Botiza, sau Poienile Izei. Mirosul de conifere, de aer curat te îndeamnă la meditaţie şi rugăciune, fiecare cu gândurile şi întrebările sale.
Am coborât pe Valea Vişeului, la Borşa, străjuită de Munţii Rodnei impunători prin vârful lor cel mai înalt de 2305 metri. Am trecut, apoi, pe Valea Izei, poposind la Mănăstirea Dragomireşti. Acelaşi meşteşug al modelării lemnului şi o plină de înţelepciune şi cald patriotism a fost lecţia primită de pelerini de la vieţuitorii aşezământului monahal. Peste tot, o infrastructură bună, şosele asfaltate şi gospodării arătoase, ce atrag atenţia noastră.
Impresionanta aşezare Poienile Izei, cu zeci de pensiuni, una mai cochetă decât alta, cu porţi, garduri şi case dăltuite cu iscusinţă în lemn şi cu toate utilităţile, este gata să-şi primească oaspeţii.
Prin Pasul Şetref dintre munţii Rodnei şi Munţii Ţibleşului, coborâm pe Valea Sălăuţei. Am trecut, apoi, prin Romuli, frumoasa aşezare grănicerească de-a lungul căii ferate ce-a unit Maramureşul de la Vişeul de Jos cu Salva, în Transilvania de nord. Am vizitat frumosul sat Hordou, ce astăzi poartă numele unui mare poet român, George Coşbuc, fiul preotului din sat.
Ajungând pe valea Someşului Mare, am poposit la Năsăud, important centru etnografic şi de artă populară, de cultură şi învăţătură românească.
Printre dealurile domoale acoperite cu întinse livezi, ne-am făcut drum spre Bistriţa, trecând prin Târlişua lui Liviu Rebreanu, care cu romanul său „Ion”, capodoperă a prozei româneşti, îl pune în fruntea scriitorilor noştri alături de alţi mari corifei. Bistriţa, veche aşezare transilvăneană, important centru meşteşugăresc şi comercial, important loc al luptei pentru emancipare socială şi naţională a românilor, ne-a oferit prilejul de a-i admira înfăţişarea.
Un binemeritat popas l-am făcut la Colibiţa, o nouă staţiune montană în plin proces de dezvoltare şi modernizare. Prin construirea barajului cu acelaşi nume de pe valea Bistriţei transilvănene, s-a creat un lac cu o suprafaţă de 300 hectare şi care alimentează cu apă municipiul cu acelaşi nume. O mulţime de pensiuni şi case de oaspeţi întregesc frumosul peisaj de la poalele Munţilor Călimani.
Continuându-ne drumul spre casă, nu putem ocoli Mănăstirea Piatra Fântânele. Construită în munţii Bârgăului pe un pisc de stâncă dură, începuturile mănăstirii datează din anul 1926. Reînfiinţată în 1994 de luminatul mitropolit Bartolomeu Anania, aşezământul, neterminat încă, cuprinde două biserici, un corp de chilii şi ateliere de broderie, croitorie şi pictură.
Prin Pasul Tihuţa, la 1200 metri, coborâm în Ţara Dornelor, unică şi ea prin frumuseţea gospodăriilor şi a zărilor deschise către Munţii Suhardului şi a Călimanilor. Oprim la Vatra Dornei pentru o scurtă vizită la Cazinoul din localitate şi pentru reculegere în catedrala din parcul oraşului.
În condiţii de confort şi siguranţă, oferite de firma de transport pe care am ales-o, am ajuns acasă la Siret, pregătindu-ne pentru o nouă „aventură” în locuri mai puţin cunoscute, de data aceasta în Ţara Românească.
Prof. FLORIN CREŢU, Siret
Comentarii