Prea târziu, prea târzii?…

A început anul austerităţii (cu „trenuleţ” drag celor care le place – cu interes şi fără, de la naivitate la prostie – să vorbească despre aşa ceva, că sună bine, că e subiect), dar a în început şi cu proteste privind lefurile, suplimentarele etc. Vor fi fiind tardive protestele? – iar aşa s-ar putea zice atât din partea unora dintre cei care fie au protestat şi anterior, fie dintre cei care, atârnaţi de valul altor proteste, au crezut că vor fi având şi ei o şansă. Bunăoară să câştige la Suceava ca la Bucureşti, bunăoară să capete la Suceava ca la Iaşi… pe muncă într-o teoretică echivalentă normare (inclusiv întru înţelegerea şefului circumstanţial: nu-ţi place leafa suceveană? înfinge-te la…). În fine, cei care au ştiut şi au avut putere să ceară au căpătat; cei care au fost eleganţi, cu argumente, cu… vor fi rămas la urmă fraierii austerităţii dinainte şi dinapoi; fiind vorba, aici, despre lefegii statului, dintre care unii s-au trezit – ia te uită la ei?! – să reamintească faptul că lucrează şi-n weekend (fără plată, dar cu libere promise în 2026, eventual după pensie). Apropo. Ca şi altele dinainte, ordonanţa austerităţii fu aşa de bine ticluită că dintr-un oarece serviciu de stat, dacă cineva-şi dă demisia dacă altcineva iese la pensie (plus că alţii-s oricum plătiţi ca figuranţi), cei 2-3 care rămân să… „să se rupă-n figuri.” Ori să lucreze 2-3 norme în plus (…până la ştirile potrivit cărora cineva şi-a dat duhul deoarece n-a ştiut cum să gestioneze nivelul de muncă, de stres, de… vina lui să fie), ori să mimeze că la face, drept care „sistemul” să-i mai dea ceva de făcut…