Constantin Daniel Cadariu, candidat al PNL la Camera Deputaţilor:

„PSD a blocat în aceşti ani programul Start-up Nation – România destinat deschiderii de noi afaceri. Abia acum au dat banii aferenţi ediţiei din 2022”

Senatorul PNL de Suceava Daniel Constantin Cadariu a anunţat că Guvernul a alocat în şedinţa de joi 4 miliarde de lei pentru o serie de plăţi esenţiale, care să sprijine antreprenorii, persoanele vulnerabile şi beneficiarii de asistenţă socială.

El a arătat că 100 milioane lei merg către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, pentru plăţile aferente programului Start-up Nation – România, ediţia 2022, pentru dosarele decontate în cadrul schemei de ajutor de minimis, 723 milioane lei către MIPE, pentru încărcarea cardurilor sociale cu 250 lei pentru alimente şi mese calde, un sprijin crucial pentru persoanele aflate în dificultate, şi 3,2 miliarde lei către Ministerul Muncii, pentru ajutoarele pentru încălzirea locuinţei şi suplimentele pentru energie şi alte drepturi sociale precum alocaţii, indemnizaţii şi ajutoare sociale şi pentru plata integrală a pensiilor pentru luna decembrie.

Parlamentarul liberal a ţinut să precizeze că aceste ajutoare sociale au fost demarate în perioada în care prim-ministru a fost liderul PNL Nicolae Ciucă, iar în cazul programului Start-up Nation – România se fac acum plăţi pentru ediţia pe care a demarat-o el când s-a aflat la conducerea Ministerului, Antreprenoriatului şi Tuismului pentru că succesorul său social democrat la şefia ministerului nu a mai făcut nicio ediţie deşi legea îl obliga.

„Pe componenta socială acum se fac plăţile pentru acele programe demarate în perioada guvernului Ciucă. Pentru componenta Start-up Nation – România Guvernul decontează acum pentru ediţia a treia din 2022 şi e păcat ca să nu spun criminal faptul că actualul ministru nu a finanţat în cursul anului 2023 şi nici în cursul anului 2024 ediţii noi ale Start-up Nation – România atâta vreme cât legislaţia adoptată în perioada mandatului meu spunea că acest program ca şi toate celelalte pentru mediul de afaceri trebuie finanţate pe o perioadă de cinci ani începând cu 2022 până în 2026 în fiecare an or lucrul acesta nu s-a întâmplat. Se laudă cu decontarea unor sume acordate în ediţia a treia Start-up Nation – România din perioada în care eram eu ministru” a explicat Constantin Daniel Cadariu. | Comandat de PNL Filiala Suceava, cod AEP 11240002, executat de CRAI NOU SA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI