…Dar cei peste 100 km de frontieră de pe raza judeţului Suceava trebuie securizaţi cât mai bine, atât în faţa migraţiei, cât şi în ceea ce priveşte contrabanda
Deputatul PSD Suceava Eugen Bejinariu consideră că România trebuie să rămână un gardian de încredere al frontierelor Uniunii Europene, mai ales după mult-aşteptata decizie a aderării complete a ţării noastre la Spaţiul Schengen, anunţată pentru sfârşitul acestei săptămâni.
„Din 2025, românii vor circula liber prin toate punctele de trecere a frontierelor ţărilor Schengen. E o victorie mare a Guvernului României, condus de premierul Marcel Ciolacu, o realizare care ne va aduce imense beneficii economice, datorită circulaţiei rapide a mărfurilor” a declarat Eugen Bejinariu, care candidează pentru un nou mandat în Parlamentul României.
Social-democratul a arătat că după ce, în martie 2024, România a intrat în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, decizia aderării complete se va lua vineri, 22 noiembrie, la Budapesta.
Va fi o reuniune a miniştrilor de interne din Austria, Ungaria, Bulgaria şi România, la care vor participa şi premierul Marcel Ciolacu şi premierul maghiar, Victor Orban.
„Această reuşită, care va fi ratificată în decembrie în cadrul Consiliului JAI, este rezultatul negocierilor intense conduse de Guvernul României. Premierul Ciolacu a demonstrat că determinarea şi strategia corectă pot aduce beneficii reale pentru ţară. Implementarea intrării efective în Schengen cu frontierele terestre va dura probabil până în primăvară, dar noi trebuie să pregătim terenul pentru a face faţă acestei responsabilităţi” adaugă deputatul Bejinariu.
Social-democratul, care deschide lista candidaţilor PSD Suceava la Camera Deputaţilor, subliniază că supravegherea şi securizarea frontierelor terestre ale Spaţiului Schengen, pe teritoriul României, este o prioritate pentru partidul pe care îl reprezintă.
„În judeţul Suceava frontiera externă terestră a Uniunii Europene are peste 100 de kilometri. Aceasta trebuie securizată cât mai bine, atât în faţa migraţiei, cât şi a celor care se ocupă cu contrabanda de produse accizabile” susţine Eugen Bejinariu.
Deputatul arată că, pentru a supraveghea eficient frontiera Schengen, structurile specializate din Ministerul Afacerilor Interne trebuie dotate cu echipament necesar, iar dacă este cazul trebuie suplimentat şi personalul care asigură graniţa României şi a Uniunii Europene.
„În acest fel, prin achiziţionarea de echipamente şi vehicule specializate de către Poliţia de Frontieră, Poliţia şi Jandarmeria Română, vom consolida capacităţile de supraveghere la frontierele externe, cu accent pe terenul dificil, cu scopul de a preveni şi combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră. Iar zona muntoasă a judeţului Suceava este poate cel mai bun exemplu în acest sens şi poate constitui un punct de pornire în ceea ce priveşte echipamentele de care au nevoie structurile MAI pentru a supraveghea eficient şi în timp real traficul de persoane, dar şi pentru a combate contrabanda” a mai punctat Eugen Bejinariu. | Comandat de PSD OJ Suceava, CMF 11240017, executat de CRAI NOU SA



























Comentarii