Deputatul PSD Mirela Adomnicăi, acuzaţii la adresa lui Gheorghe Flutur:

„Stăpânul judeţului”, ultimele episoade

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a lansat miercuri o serie de critici la adresa fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, acuzându-l de încercări de a-şi atribui merite pentru proiecte în care nu are nicio implicare.

Într-un comunicat de presă, Adomnicăi arată că Flutur, aflat la finalul mandatului său, „încearcă, în stilul său caracteristic, să-i păcălească din nou pe suceveni”, vizitând şantiere din judeţ pe care le prezintă drept „mari realizări proprii”, în ciuda faptului că acestea nu au nicio legătură cu activitatea sa.

În acest context, ea a menţionat vizita lui Flutur la lucrările de apă şi canalizare din comuna Şcheia, unde doar 20% din proiectul început în 2019 a fost finalizat, cu întârziere semnificativă. Deputatul a subliniat că proiectul a fost deblocat în ultimii 2 ani prin eforturile viceprimarului PSD Cristi Burac şi a noului Consiliu Local, în timp ce fosta administraţie, sub conducerea primarului Vasile Andriciuc, nu a reuşit să facă nimic.

Adomnicăi a criticat şi declaraţiile publice ale lui Flutur, afirmând că fostul lider judeţean „s-a lipit de proiectele primarilor din judeţ” timp de 12 ani şi le-a prezentat ca fiind propriile realizări.

„A numărat investiţiile de milioane de euro aduse de primarii din judeţ pentru comunităţile lor şi le-a trecut la propriile realizări” a declarat Adomnicăi, adăugând că Flutur continuă să îşi atribuie proiecte derulate de alte instituţii, cum ar fi ACET Suceava, responsabilă de proiectul de apă şi canalizare din Şcheia.

Deputatul PSD a criticat, de asemenea, stadiul proiectului abandonat „Casa Corpului Didactic” din Şcheia, o investiţie pe care Flutur a susţinut-o, dar care a fost părăsită din 2016 şi a generat costuri de peste 100.000 de euro pentru paza şantierului.

În încheiere, Mirela Adomnicăi a subliniat că „vremea cârmuitorului unic a trecut” şi că sucevenii au sancţionat deja la alegerile locale această „atitudine de stăpân absolut al judeţului” adoptată de Gheorghe Flutur, anticipând acelaşi rezultat şi la alegerile parlamentare. (N.B.)

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI