O anexă pe care erau panouri fotovoltaice a ars într-un incendiu

Pompierii militari ai Detaşamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii SVSU Mălini şi Cornu Luncii, au intervenit în noaptea de luni spre marţi cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Mălini. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la sosirea echipajelor ardea o anexă gospodărească pe care erau montate panouri fotovoltaice, existând pericol de propagare la construcţiile învecinate. Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de circa o oră şi jumătate. În flăcări au ars anexa (garajul), panourile fotovoltaice, echipamente şi scule electrice din interior s.a. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost de natură electrică (un scurtcircuit). Din fericire, nu s-au înregistrat victime; pompierii au salvat casa de locuit şi celelalte anexe gospodăreşti, cu bunurile aferente, a precizat sursa citată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI