Strada e plină de umbrele, plouă, şi-mi spun că întâlnirea spre care mă îndrept ar fi meritat o zi însorită. Însă cum deschid uşa înaltă de la intrarea în Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” dau de soarele dinăuntru, cel din privirile purtătorilor de eşarfe galben-aurii, şi ziua şi sufletul mi se luminează.
„Este foarte frumos, foarte frumos!” îmi răspunde eleva pe care o surprind admirând ce se întâmplă pe hol şi pe care o întreb ce părere are despre faptul că promoţia 1974 se întâlneşte la 50 de ani de la terminarea liceului.
Şi, într-adevăr, este foarte, foarte frumos. Ne aflăm în holul de la intrare, acolo unde se produce prima întâlnire, se dau primele îmbrăţişări şi primele strângeri de mâini. Acolo, în hol, se aude primul „Bine v-am găsit!”, se fac primele constatări („Nu mai ştiu cum te cheamă, dar te recunosc!”), se împart eşarfele galben-aurii, aşa cum îi stă bine unei generaţii de aur să poarte la gât într-un astfel de moment memorabil, acolo se ciocneşte primul pahar de şampanie, însoţit de urarea „Sănătate şi bucurie!”. Şi tot acolo, în hol, vocile lor, ale absolvenţilor din 1974, se amestecă până la suprapunere cu vocile elevilor ştefanişti aflaţi în pauză, sunt una.
Sună iarăşi clopoţelul
Sună şi clopoţelul, sună şi clopotul mare de la baza scărilor. Pauză de la fotografii, se urcă în aulă, care cum poate: unii păşesc cu repeziciune, alţii se sprijină de bara de lemn, „Ia să vă văd, câţi vă sprijiniţi de baston?” râde cineva, în timp ce o mare de eşarfe galbene se deplasează la etaj şi ocupă aula. Mulţi, chiar dacă timpul a mai cernut dintre ei, mulţi pentru că, îmi spune Corina Enachi, fostă Milici, „am fost şase clase, fiecare cu vreo 30 de elevi”, cam o jumătate dintre ei sunt acum, aici, să sărbătorească o zi de care îşi vor aduce întotdeauna aminte.
Continuă momentele plăcute ale revederii, care ajung la apogeu atunci când în sală pătrund cele patru doamne profesoare, aplaudate cu căldură: Rodica Belţa şi Natalia Teodorescu Ott, de limba franceză, Virginia Pavliuc, de istorie, şi Eugenia Oancea, de matematică. Atât de plăcute, că mulţi ochi sunt umezi şi multe priviri înduioşate observ în aulă.
Maestru de ceremonii este un reprezentant de seamă al promoţiei 1974, membru al Academiei de Ştiinţe a SUA, Cleopatra Căbuz, cu care am avut bucuria să fac un amplu interviu, când a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Suceava, în 2018. Bun maestru, riguros, atent la desfăşurător şi la respectarea timpilor acordaţi fiecărui moment din acesta, aveam să constat, cald şi ferm, totodată.
„Nu este o întâlnire, este un festival”
Cu mulţumiri din suflet pentru doamnele profesoare prezente lângă elevii de altădată, „care ne aduc cu ele aerul liceului” şi pentru directorul acestuia, profesorul Dan Popescu, „alături de noi la multe întâlniri”, începe festivalul, căci, spune Cleopatra Căbuz, promoţia 1974 participă la un festival, nu la o simplă întâlnire. Conform programului, după momentele din aulă va urma o slujbă de pomenire în memoria profesorilor şi foştilor colegi plecaţi la cele veşnic, oficiată de un coleg de promoţie, părintele Azad Mandalian, urmând ca apoi, seara, absolvenţii să participe la un concert al trupei „Odyssey” şi la masa festivă, din ziua următoare. Şi, neapărat, o întorcătură, tot la colegul Doru Nica, la cules de cireşe, la o serbare câmpenească, „cum v-am spus, nu e o întâlnire, este un festival”.
Bucuros de întâlnirile foştilor absolvenţi, „terapii spirituale pentru şcoala noastră”, directorul liceului de altădată, acum Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, prof. Dan Popescu, a spus că „încercăm să păstrăm ştacheta învăţământului românesc aşa cum o ştiţi dv.”, dovadă şi rezultatele foarte bune ale elevilor actuali ai liceului, între ei 50 de olimpici naţionali. Conştient de existenţa unui „dor ştefanist” existent în sufletul absolvenţilor de acum o jumătate de veac, el i-a informat că îi aşteaptă „mereu, cu uşa deschisă şi cu inima caldă. Sunteţi ambasadorii noştri în toată lumea!”
Momentul următor, mesajul şefei de promoţie Codruţa Buzdugan, a fost urmărit cu atenţie de asistenţă. Din Canada, unde se află acum, alături de ei „cu gândul şi cu sufletul”, ea a transmis salutări tuturor, colegelor din clasa a IX-a A, a salutat respectuos profesorii, în special pe Rodica Belţa, „cu care am simţit o conexiune sufletească specială” şi le-a urat să rămână „mereu tineri sufleteşte, frumoşi, şi, mai ales, entuziaşti, ca pe vremea liceului!”
„Trebuie să îţi vezi de treabă şi să fii om destoinic, la locul tău”
„Am fost şi suntem o generaţie norocoasă” a punctat Cleopatra Căbuz. O generaţie născută la zece ani de după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, la opt ani după înlăturarea monarhiei, care nu a trecut prin războaie şi nu a înţeles, la acea vreme, prin ce traume au trecut familiile, părinţii. O generaţie cu o copilărie superbă, petrecută în siguranţă, „ne-am jucat pe săturate”, care a absolvit „o şcoală excepţională, din care am ieşit oameni cu o cultură generală solidă, frumoasă, am ieşit nişte oameni frumos educaţi”.
Revoluţia, „cu schimbările ei dramatice”, a afectat vieţile tuturor, de prea puţine ori în bine (67 de colegi de promoţie au fost ingineri care au lucrat în fabricile din judeţ care, multe dintre ele, s-au închis, pe rând), aşa încât viaţa i-a determinat să se reinventeze şi să reînveţe să trăiască. „A fost o perioadă de încercare şi mă uit acum în sală şi vâd un grup de oameni senini, realizaţi, fericiţi, ce duc o viaţă frumoasă, într-o ţară foarte frumoasă şi bogată şi care se dezvoltă frumos. Şi spun că asta este lecţia generaţiei noastre: capacitatea de a trece peste traume, de a trece peste schimbările majore. Trebuie să îţi vezi de treabă şi să fii om destoinic, la locul tău şi viaţa merge înainte. Acesta este mesajul pe care noi, ca generaţie, putem să îl transmitem nepoţilor noştri!”
Se strigă catalogul
Emoţii, nostalgie, regrete pentru cei care nu mai pot răspunde „prezent”, cam aşa am reduce, în trei cuvinte, momentele când s-a strigat catalogul. Un catalog în ton cu vremurile, virtual, la care a muncit unul dintre absolvenţii care s-a implicat foarte mult în „festivalul promoţiei de aur”. Nelu Marcean a fost „la butoane”, omul cu laptopul în faţă, responsabil de sunet şi de imagine. Un catalog care reuşit să fie „o reîntoarcere la inocenţă”, cu fotografii între care timpul a parcurs o jumătate de secol.
Unul câte unul, absolvenţii s-au ridicat şi au spus numele oraşului sau al ţării în care trăiesc în prezent. În afară de Suceava, în care se află o mare parte, sunt în Bucureşti, în Baia Mare, Satu Mare, Iaşi, Botoşani, Piatra-Neamţ sau în Călineşti-Cuparencu, sunt în America, Germania, Canada, Franţa. Emoţii, nostalgie, la vederea fotografiilor de acum o jumătate de veac, în care s-au recunoscut, neschimbaţi, au râs unii, şi regrete, pentru cei trecuţi în eternitate. Printre ei şi nume întîlnite des în paginile ziarului nostru: Victor Rusu, Romeo Istrati sau Fănel Adumitroaie. Şi un pios moment de reculegere la auzul numelui lui Gertrude Tofan, a cărei slujbă de înmormântare avea loc chiar atunci, la vremea amiezii.
Acestor colegi, dar şi domnilor profesori trecuţi în eternitate, li s-a dedicat filmul următor, „cu îngerii noştri”, „In memoriam – omagiu celor care nu mai sunt”, pe muzică de Pink Floyd şi Celine Dion.
„O promoţie care mi-a fost foarte dragă”
Vorbind în numele cadrelor didactice prezente, profesoara Rodica Belţa le-a spus că promoţia 1974, care s-a reîntâlnit într-o zi de mare sărbătoare, de Înălţarea Domnului, „a fost o promoţie care mi-a fost foarte dragă”. O declaraţie sinceră, a ţinut să precizeze, de aceasta legându-se amintiri din primii săi ani de profesorat, atât ai săi, cât şi ai colegei Natalia Teodorescu. „Aveam 25 de ani, erau primele noastre clase ca diriginte, îşi aminteşte, şi ne-am format o dată cu voi. Voi ne-aţi ajutat pe noi şi noi, sper, am reuşit să vă ajutăm pe voi, cu tot ce am ştiut, am dorit să vă rafinăm gândurile şi cunoştinţele”.
Satisfacţia unui profesor bun, a mai spus, este dată de gândul că elevul l-a depăşit, ceea ce s-a întâmplat cu mulţi dintre absolvenţii promoţiei 1974, drumul parcurs împreună fiind unul greu, cu ştachetă ridicată foarte sus şi cu satisfacţia de a fi făcut parte dintre elevii liceului, „un liceu de tradiţie, la care v-aţi dat unii şi copiii, probabil cu gândul la această exigenţă, această competenţă şi mai ales această dăruire a profesorilor”.
Mulţumind tuturor foştilor elevi, cu care a păstrat legătura în timp, care i-au fost alături la evenimente fericite, dar şi la cele de cumpănă, în care viaţa a încercat-o, Rodica Belţa a mărturisit că „trăim prin amintirile frumoase pe care ni le-aţi lăsat voi, cei care aţi fost o comunitate anume, deosebită, aţi fost ştefanişti!”
„Călătorie frumoasă în continuare vă doresc”
Despre prietenie a fost vorba în prima intervenţie a elevilor de altădată, cea a lui Florin Pascal. Despre prietenie şi cum din aceasta dintre între Florentin Gogu Stroe, Azad Mandalian şi Fani Adumitroaie, „care a durat după moarte”, s-a născut o idee. Aşa se face că, peste timp, există un minunat festival de bluess, la Suceava, organizat de fratele primului, Bobby Stroe, ajuns, anul acesta, la a XV-a ediţie.
Intervenţia lui Silviu Stănescu a fost o reverenţă în faţa dascălilor: „M-am trezit, la 18 ani de la terminarea liceului, că vorbesc limba franceză. Vorbeam limba franceză fără să ştiu” a spus el, întărind astfel spusele doamnei profesoare de limba franceză Rodica Belţa. Şi, cu acelaşi umor, a evocat un moment minunat petrecut la absolvire, când aceasta i-a cerut să facă împreună o fotografie: „Vreau să fac o poză cu tine, că mi-ai mâncat sufletul!” ar fi spus atunci doamna profesoară. Hohote prelungi în sală, peste care a venit replica fostului elev năzbâtios: „Doamnă profesoară, vă mulţumesc şi vă rog să mă iertaţi!”
Alexandru Potorac a apreciat că „ne-am maturizat frumos”, dar că „singura dintre noi care nu a îmbătrînit absolut deloc este clădirea liceului”. „Am 18 ani împliniţi, plus câţi or mai fi de la terminarea liceului, timp în care am înţeles că destinaţia este călătoria. Călătorie frumoasă în continuare vă doresc, piloţii suntem noi, să ne bucurăm de zbor, e minunat că putem zbura câteva zile împreună!” le-a urat.
Corina Enachi a început cu mulţumiri adresate doamnelor profesoare, a căror carieră a urmat-o, „35 de ani am predat limba engleză, dar şi limba franceză” şi a anunţat că a ales, la pensie, să scrie, la îndemnul fiului său. „Învăţământul de ieri şi de azi” se numeşte cartea prezentată colegilor săi de promoţie, însoţită de o alta, cu texte pentru copii, scrisă pentru nepoata sa, Clarisse-Maria.
Un moment emoţionat, de evocare al unui coleg plecat în veşnicie, Ionică Teodorescu, făcut de sora sa, a urmat unei alte evocări dureroase: „Am venit să îl găsesc pe George în spiritul dv.” a spus Florentina Vlad, „am venit să îl văd în amintirile dv.”.
„O comoară de revistă”, după cum a apreciat Cleopatra Căbuz, a fost apoi prezentată de cel care i-a fost editor, Nelu Marcean, şi pe care toţi absolvenţii au primit-o. „Sinteze 50” este o revistă pentru care acesta a mulţumit „cronicarului povestitor Ticu Stoleru, „darnicei finanţatoare” Monica Cojocneanu şi soţiei sale, Carmen Marcean, şi pe care a editat-o fiind sub impresia unei frumoase melodii, „Reîntoarcerea la inocenţă”, care i s-a părut a fi un stindard potrivit pentru vârsta la care se află foştii absolvenţi din 1974. Conţinând multe amintiri, texte scrise „cu savoare” de Ticu Stoleru, ce urmează să apară într-o carte, imagini culese de la toţi colegii, revista s-a vrut şi a reuşit să fie, pe lângă aceeaşi întoarcere la inocenţă, o suavă aducere aminte a minunaţilor ani de liceu, ani de liceu care au apărut şi într-un film de amintiri prezentat la sfârşitul întâlnirii.
Părintele Azad Mandalian a oficiat apoi o slujbă de pomenire a profesorilor şi colegilor care au plecat la cele veşnice. 22 de profesori şi 42 de colegi au fost pomeniţi în rugăciunile care s-au ridicat în biserica „Sfânta Cruce”, aflată în vecinătatea liceului: „Să se odihnească în pace şi în lumină!” cei peste care niciodată neuitarea nu se va aşterne.
Iar ei, cei din promoţia 1974, să se vadă, sănătoşi şi voioşi, şi peste cinci ani, le urează semnatara acestor rânduri, care a asistat, cu bucurie şi emoţie, la întâlnirea unei generaţiie de aur.
Comentarii