Ringul

> L.D. CLEMENT

…Şi iată că acum (re)vedem cu ochii minţii doi bărbaţi luptându-se cocoşeşte (unul să prindă, altul să scape după ce, pare-se, a fost invitat la o aşa răfuială; şi a dat curs invitaţiei) sub ochiul unei camere de supraveghere. „Întâmplarea” a făcut ca cei în cauză să fie parlamentari cu state vechi de dregători (unul şi fost ministru), iar întâmplări mai vechi ne amintesc că Parlamentul României a mai fost ring de manifestare a unor acte de violenţă, „cel puţin” verbală, unele exercitate chiar sub forma unor „declaraţii politice” având conţinuturi impardonabile (dacă ar fi fost emise în public de cetăţeni oarecare, ei n-ar fi fost iertaţi nici de cei bălăcăriţi, nici de stat). Să zicem că, deocamdată, agresorul parlamentar de deunăzi a fost deja pedepsit pentru o vreme (cam până la fine de mandat), cu tăierea unei jumătăţi din leafă şi cu tăiere straşnică din timpul la microfon (rămânând la voia sa dacă, estimp, va munci pe brânci în comisii şi în arealul pe care îl reprezintă). Pedepse faţă de care ar putea protesta oricând un bătăuş de la colţul străzii care, de e surprins asupra faptului, este „condus” la secţia de poliţie, spre a da acolo explicaţii apropo de acuzaţii de luat de gât, muşcat de ureche, genunchi în nas („lovirea sau alte violenţe”). Să mai adăugăm că parlamentarii au croit lege bună privind violenţa în familie. Ca urmare a evenimentului recent ar trebui, poate, să se gândească şi la alta, încă mai specială, vizând violenţa în familia Parlamentului?!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI