În toamna anului trecut, a fost invitat la hramul Mănăstirii Noul Neamţ Arhiepiscopul Serghie al Ternopolului. Acest episcop pur şi simplu i-a fermecat pe toţi cu simplitatea sa aristocratică şi duhul rugăciunii pe care ţi-l transmitea. El este cunoscut şi iubit în cercurile călugăreşti şi ale mirenilor din întreaga Patriarhie Rusă ca unul care a dobândit darul rugăciunii neîncetate şi aceasta se simţea în toate mişcările sale. După Liturghie, am mers cu toţii la masă. După ce au vorbit episcopii, că mai erau încă trei, pe lângă Serghie, li s-a dat cuvântul şi altora, preoţi şi mireni. La un moment dat, s-a ridicat unul dintre binefăcătorii mănăstirii, un patron oarecare, şi cu o mimică tipică de om de afaceri din Basarabia, şi-a început discursul cam aşa: „Ştiţi, şi eu cred în Dumnezeu în felul meu…”. Şi îndată mintea mea împătimită s-a gândit: „Unde se mai bagă şi ăsta, peste episcopi şi preoţi cu credinţa lui «în felul lui în Dumnezeu»?”. Atunci m-am uitat la Înaltul Serghie, să văd cum arată când se plictiseşte.
Dar am fost umilit când am văzut cum şi-a lăsat tacâmurile la o parte şi asculta cu o atenţie de copil ceea ce spunea acel om, de parcă ar fi auzit cine ştie ce lucruri, pe care în altă parte n-ar mai fi putut să le audă. Faţa episcopului s-a luminat de o bucurie negrăită când a auzit cuvintele „cred şi eu în Dumnezeu în felul meu”. Atunci mi-am dat seama că aşa este dragostea şi adevărata sfinţenie.
(Părintele Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timişoara, 2002, pp. 69-71)
Comentarii