Cineva a postat pe internet întrebarea despre cum poate fi făcută o lucrare, dând şi răspunsul: bine, prost sau româneşte. Româneşte înseamnă că zici că-i bine, iar în momentul următor tragi concluzia că-i prost făcută, drept care, tot românii, au inventat expresia „de-a droanga”.
Dacă mergem cu 20 de ani în urmă, printre promisiunile viitorului primar Lungu, a fost şi aceea precum că va asfalta şi strada Grădinilor, din zona Mirăuţi. În fiecare campanie electorală ulterioară şi-a reînnoit promisiunea de asfaltare, dar ne-a şi liniştit cu explicaţiile de ce nu a putut-o face până la acea dată; ba nu era trasă apa, ba nu era tras gazul, ba s-au terminat banii.
În sfârşit, în 2023, după ani şi ani de aşteptare, s-a asfaltat şi strada Grădinilor, dar, la o privire mai atentă, lucrarea a fost făcută nu de profesionişti, ci de nişte cârpaci, plătiţi mai bine decât nişte specialişti dintr-o ţară din Vest. În plus, mai mult stăteau decât lucrau.
Prima dată şi prima dată s-au pus bordurile. La acea fază a lucrării se putea vedea că betonul de sub ele era insuficient sau deja întărit. Dacă atingi bordurile cu roata maşinii, unele din ele se dau pe spate. Când te uiţi în lungul străzii, linia bordurilor este precum pişatul boului: când în stânga, când în dreapta. Nu este o linie (dreaptă sau curbă) de jos până sus. Capacele de la canalizare au fost aşezate cum s-a nimerit: cu balamaua în susul străzii, cu balamaua în josul străzii sau „privind” bordurile. Coroanele gurilor de canal nu au nicio susţinere fermă. Au fost puse pe trei sau patru cărămizi şi a intrat cât s-a nimerit nişte asfalt sub ele. Deja, unele din ele se leagănă.
Covorul asfaltic a fost turnat direct pe colb, deşi ni se spusese iniţial că va fi peste un strat de piatră concasată şi compactată. Din loc în loc asfaltul fierbinte a alunecat pe stratul de colb şi suprafaţa a ieşit cu crăpături transversale, numai bune să intre apa şi să-şi facă treaba, mai ales pe timp de iarnă.
După ce, chipurile, s-a terminat asfaltarea, au apărut fricţiuni între executanţi şi Primăria Suceava, care trebuia să recepţioneze lucrarea. S-a mai amânat recepţia şi au apărut alţi muncitori care au mai cârpit pe ici, pe colo, de ochii lumii. Oricum, nu s-a văzut că până la capătul străzii au mai rămas vreo şase metri neasfaltaţi. Nu s-a lucrat după un plan cadastrat, ci orientarea s-a făcut după un gard al unui vecin, care, la vremea respectivă era din harţapele semiputrede şi pe o lungime mai scurtă decât strada.
Când te uiţi de jos în sus pe partea dreaptă a străzii s-a gândit un soi de trotuar, numai că şi acesta este cu mai multe probleme. Unele sunt justificate de lăţimea prea mică a străzii, doar că eu mă întreb că de ce nu a fost tratat trotuarul în mod unitar, de jos până sus. Spre exemplu, la gardul din scândură al doamnei farmaciste, ba s-au pus borduri mici (înguste) între trotuar şi gard, ba nu s-au pus.
Primăria Suceava ar trebui să-i oblige pe cei care au luat banii pentru lucrare să o facă până la capăt şi să o şi repare.
CONSTANTIN PAPUC
PS: Betonul din jurul robinetului de hidrant arată de parcă prundul a făcut alergie la ciment, şi a început să plece de la locul lui.
Comentarii