Oameni buni

…Şi-am primit nu demult o scrisoare de la un fost primar de comună, despre actualul primar al acelei comune, despre care am înţelege că ar candida mai departe. „Om bun” la vârful administrativ al comunităţii, care va fi făcut una şi alta, în beneficiul (dacă acesta e înţeles ca atare) nu doar al oamenilor care l-au susţinut, ci şi al celorlalţi, care ar fi vrut să fie „conduşi” de alţii. Citind despre realizările determinate de acela, într-o primă instanţă înţelegem că sunt absolut normale într-o comunitate care intenţionează să progreseze, să fie în pas cu lumea, nu altfel. Nu ne-am grăbit să dăm curs la tipar mesajului respectiv – inclusiv în ideea că ar putea stârni şi altele asemenea – deşi aspectul a numeroase informaţii ale momentului au cam acelaşi aspect, de foarte de sus până mai jos, ca să ţintească chiar şi „ultimul om” în stare a fi receptiv, vorbind despre ce s-a făcut spre a genera măcar un pic de încredere despre ce s-ar putea face. Pe când cei aflaţi de partea ailaltă a ecuaţiei, cu similară consistenţă discursivă, au argumente să zică despre ce nu s-a făcut (şi ar fi trebuit a se face), spre încredere că… Cel puţin teoretic avem încredere că am avea de-a face cu oameni buni de-o parte şi de alte părţi, aşa cum cel puţin teoretic mizăm pe aceea că, la zilnică recepţie fiind, cei care (ne) citesc sunt buni şi deştepţi, iar la ei trebuie să se afle acel cântar care să măsoare lucrurile. Şi oamenii.