Cele 44 de grinzi care trebuia să fie montate la podul de la Milişăuţi au fost instalate în termenul asumat de firma care a livrat şi macaralele necesare.
Astfel, firma s-a angajat să înceapă lucrarea de montare a grinzilor luni, 11 martie a.c. şi să o încheie vineri, 15 martie a.c.
Vineri, la prânz, a fost montată ultima grindă din totalul de 44 prevăzute prin contractul de reabilitare a podului peste râul Suceava de pe DN 2 H de la Milişăuţi.
Următoarea etapă de reabilitare a podului este reprezentată de armarea plăcii de suprabetonare. Lucrările urmează să fie finalizate la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie 2024. (N.B.)
























Comentarii