Ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a vizitat, vineri, Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, fiind însoţită de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, întâlnindu-se cu şeful Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Ruslan Zaparaniuk.
În PTF Siret au fost prezentate fotografii şi imagini video din timpul „crizei refugiaţilor”, iar Ruslan Zaparaniuk a mulţumit României şi Sucevei, în special, precum şi SUA, „pentru sprijinul consistent acordat în perioada de la începutul războiului”.
Potrivit unei informări a CJ Suceava, diplomatul american a apreciat „foarte strânsa legătură dintre administraţiile regionale de la Suceava şi Cernăuţi, fiind convinsă că secretul reuşitei în această perioadă dificilă a fost în primul rând această strânsă legătură între sudul şi nordul Bucovinei, între cele două administraţii şi în special între oameni”.
Ambasadorul Kathleen Kavalec s-a interesat despre situaţia actuală din Ucraina, a încurajat poporul ucrainean în lupta împotriva agresorului de la Răsărit şi „a asigurat de tot sprijinul SUA în continuare”.
Aflăm că, la final, diplomatul american a spus că pleacă din PTF Siret cu un exemplu de practici între două ţări şi două regiuni vecine care, în vremuri grele, au strâns rândurile mai tare ca oricând. (N.B.)
























Comentarii