Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana a organizat, sâmbătă, 9 martie a.c., a XII-a ediţie a simpozionului internaţional „Armonie, joc şi cânt, port şi cuvânt”.
Potrivit directorului coordonator al liceului gazdă, prof. Robu Nicolae, ediţia a XII-a a simpozionului „A fost de poveste…, o poveste ce va fi spusă nepoţilor despre umila noastră încercare de a păstra dansul popular, obiceiurile şi tradiţiile din moşi-strămoşi…”.
Scopul evenimentului a fost dezvoltarea şi menţinerea interesului pentru conservarea dansului şi portului popular, ca mijloace de transmitere a valorilor culturale, tema din acest an fiind „Dansul şi portul popular – manifestări ale spiritului şi identităţii naţionale”.
Cele trei secţiuni ale simpozionului au dat posibilitatea participanţilor din întreaga ţară să se exprime: Secţiunea I – Dansul popular, manifestare a spiritului şi identităţii naţionale (referate, eseuri, proiecte educaţionale, proiecte didactice, activităţi extraşcolare etc.); Secţiunea a II-a – Portul popular tradiţional de ieri şi de azi (referate, eseuri, proiecte educaţionale, proiecte didactice, activităţi extraşcolare etc.); Secţiunea a III-a – Costume populare vechi şi noi (expoziţie de costume populare şi fotografii) respectiv, „În atelierul de creaţie populară”, lucrări artistico-plastice (colaje cu motive tradiţional, cusături, semne de carte, machete, desene, picturi, etc).
Acţiunea a debutat cu un Te Deum oficiat de părinţii de la parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, pr. Iulian Davidoaia şi pr. dr. Davidoaia Marius Gheorghiţă, respectiv parohia „Naşterea Maicii Domnului” Cajvana, pr. Radu Rezuş şi pr. Bogdan Hopulele.
Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Primăria Oraşului Cajvana, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Parohia „Sf. Mihail şi Gavril” Cajvana, Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Cajvana, Liceul Teoretic „Pan Halipa” Edineţ, Republica Moldova, Liceul „Alexandru Ilschi” Crasna, Republica Ucraina, Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Ropcea, Republica Ucraina.
Cuvinte de laudă şi încurajare au fost adresate atât organizatorilor cât şi participanţilor de invitaţii manifestării: prof. univ. dr. Florin Pintescu – decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, dl prof. dr. Crăciun Petru, inspector şcolar general adjunct al ISJ Suceava, prof. Gabriel Matei, inspector şcolar general adjunct la ISJ Suceava, prof. Traian Puşcă, directorul Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, prof. înv. primar Adriana Coţovanu, inspector pentru învăţământul primar la ISJ Suceava, Larisa Bruja, director la Liceul „Alexandru Ilschi” Crasna, Larisa Evstrati, director la Liceul Teoretic „Pan Halippa”, Edineţ, prof. Stepan Mitric, director la Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Ropcea, prof. Negru Costică, director la Şcoala Gimnazială „George Tofan” Bilca, maestrul coregraf Costinel Leonte, şi, bineînţeles, primarul oraşului Cajvana, Gheorghe Tomăscu.
După alocuţiunile invitaţilor, a urmat partea ştiinţifică, moderată de prof. univ. dr. Florin Pintescu, unde, colegi de la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, GPN „Stejărelul” Cajvana, Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, Şcoala Gimnazială „George Tofan” Bilca, Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Ropcea, Liceul Teoretic „Pan Halippa” Edineţ, Liceul „Alexandru Ilschi” Crasna au prezentat referate şi PPT-uri despre dansurile populare şi tradiţiile noastre strămoşeşti.
Prin prezentările şi dezbaterile desfăşurate, atât invitaţii, cât şi gazdele şi-au arătat preocuparea de a îndeplini cu succes următoarele obiective: manifestarea admiraţiei faţă de arta populară exprimată prin dansul şi portul popular din diferite zone folclorice, formarea deprinderii de a gândi critic şi autocritic pentru a face deosebire dintre valoarea şi nonvaloare a artei populare, cultivarea sentimentului de mândrie şi preţuire faţă de înaintaşii care se reuneau pentru a lucra şi a se bucura de lucrul manual în cadrul unor întâlniri numite şezători, consolidarea colaborării între şcoală – familie – comunitate în scopul aprecierii valorilor tradiţionale.
Alese mulţumiri se cuvin şi Ilariei Puşcă, coordonatoarea ansamblului folcloric „Gura Izvorului” Vatra Moldoviţei, pentru sceneta jucată de „puii” dumneaei, Elenei Negru, realizator TV şi coordonatoarea ansamblului folcloric „Bilcuţa” din Bilca, pentru micul recital folcloric, Victoriei Costinean, coordonatoarea ansamblului „Izvoraşul” Ropcea, pentru prezentarea costumului popular şi recitalul susţinut de membrii ansamblului, Larisei Evstrati, Liliei Sîlişte şi celorlalţi colegi de la Liceul Teoretic „Pan Halippa” Edineţ pentru recitalul susţinut, Marianei David, pentru prezentarea costumului popular din Crasna, cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana: Coca Florentina-Angela, Dranca Minodora, Iluan Viorica, Rotar Nicoleta pentru prezentările expuse, dar şi directoarei de la GPN „Stejărelul” Cajvana, Liliana Ungurean, directorilor adjuncţi de la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, Cristinei Tomuţ, lui Iulian Ciotu şi Crăciun Marius, pentru implicare în organizare şi prezentarea Ansamblului Folcloric „Stejarul” Cajvana.
Fiindcă tema simpozionului a fost „dansul popular”, seara s-a organizat „Balul Părinţilor şi al Cadrelor Didactice” din oraşul Cajvana, unde invitaţi speciali au fost Nicolae Vieru şi Sorin Filip.
Cei prezenţi au fost impresionaţi şi de lucrările realizate de elevi şi expuse pe holul Căminului Cultural Cajvana. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, oameni veniţi din ţară şi din străinătate, şefi de instituţii, coordonatori de ansambluri folclorice, reprezentanţi ai instituţiilor locale, judeţene etc.
Cu toţii au adresat cuvinte de laudă şi de încurajare pentru organizatorii şi participanţii la simpozion. Comunitatea locală a oraşului Cajvana a fost reprezentată de primarul Gheorghe Tomăscu, cel care a sprijinit acţiunea şcolii.
Directorulul coordonator al Liceului Tehnologic Cajvana, prof. Nicolae Robu, a mulţumit cadrelor invitaţilor, participanţilor şi organizatorilor celei de-a XII-a ediţie a simpozionului internaţional „Armonie prin joc şi cânt, port şi cuvânt”. (Prof. înv. primar SESERMAN LIDIA LOREDANA, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare”, Cajvana)
































Comentarii