Cursuri de prim-ajutor la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

În contextul „Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor continuă să desfăşoare activităţi de instruire a personalului care se dedică slujirii aproapelui, Biserica fiind cea care se implică neîncetat în susţinerea celor încercaţi prin asigurarea unor servicii permanente de asistenţă spirituală, dar şi socială şi medicală.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, întâia zi de primăvară calendaristică a reprezentat şi începutul unui proiect de amploare iniţiat de Departamentul Farmaceutic Arimateea al Sectorului de Asistenţă Socială şi Medicală al Centrului Eparhial Suceava, desfăşurat în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Suceava şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Cu sprijinul Colegiului Medicilor din Bucureşti, anul acesta se vor organiza în Eparhia Sucevei mai multe întâlniri menite să formeze, să instruiască şi să perfecţioneze personalul medical din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi nu numai.

În Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, vineri, 1 martie 2024, peste 60 de asistenţi medicali din instituţiile socio-medicale din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi asistenţi medicali comunitari din cadrul Serviciului de asistenţă medicală comunitară a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava au participat la cursul de prim-ajutor susţinut de doamna dr. Adriana Mihălaş, secretar general al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din Bucureşti, medic primar medicină de familie, şi de doamna prof. univ. dr. Camelia Diaconu, medic primar medicină internă şi cardiologie – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate iniţial aspecte teoretice cu privire la acordarea primului ajutor, suportul vital de bază (siguranţa salvatorului, poziţia de siguranţă, managementul căilor aeriene, manevrele de resuscitare, algoritm de suport de bază al vieţii la adult), mobilizarea victimelor, infarctul miocardic acut, lipotimia şi crizele convulsive. Totodată, cei prezenţi au aflat informaţii cu privire la recunoaşterea accidentului vascular cerebral şi a măsurilor de urgenţă pentru acesta, tratarea arsurilor, tratamentul primar al plăgilor, electrocutarea, hipotermia, hipertermia, hemoragiile, fracturi, entorse, luxaţii ş.a. Au fost discutate şi aspecte cu privire la managementul pacienţilor cu boli cronice – aderenţa şi complianţa la tratament, importanţa recurenţei tratamentului şi a evaluărilor periodice şi a fost subliniată importanţa comunicării eficiente cu medicul de familie, medicii specialişti, farmacistul şi ceilalţi profesionişti din domeniul medical.

La eveniment au fost prezenţi o parte dintre cei care coordonează acest proiect, arhim. Vartolomeu Chira, director al Departamentului Medical, şi protos. Alexandru Moroşan, director al Departamentului Farmaceutic Arimateea al Sectorului de Asistenţă Socială şi Medicală.

În perioada următoare, întâlnirile vor presupune şi o abordare practică a problemelor studiate anterior, manevre de prim-ajutor fiind executate şi de participanţi: intervenţie de bază până la sosirea echipajului de ambulanţămanevre de eliberare a căilor respiratorii în caz de înec sau obstrucţie cu obiecte/mâncare etc.

La final, formatorii şi colaboratorii au primit, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calnic, o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul din Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI