Marx spunea că „omul este cel mai de preţ capital”, lucru clar valabil şi astăzi. Şi nu doar în activitatea productivă, ci şi în cultură, artă, diplomaţie, guvernare, sport etc. În această lume „nebună de legat” un rol decisiv în evoluţia planetei îl au cei care activează în diplomaţie, ministerele de externe, la preşedinţie, în instituţiile internaţionale. Şi puzderia de agenţii, organisme de control şi consultanţă etc. Sunt foarte multe persoane angrenate în rezolvarea problemelor internaţionale şi naţionale privind politica externă, atât direct, cât şi indirect. La acestea trebuie adăugate miile de ONG-uri care activează peste tot în lume, dar cu precădere în zonele cu sărăcie, violenţă şi manifestări fanatice extreme. Au preluat o mare parte din atribuţiile statelor incapabile în gestionarea treburilor interne şi fac o treabă foarte bună şi utilă.
O dezbatere fără sfârşit la nivel naţional, dar şi mondial, este legată de calitatea oamenilor care sunt angajaţi în structurile de care am amintit mai sus. Se pretinde ca cei care activează în înaltele instituţii, mai ales în funcţii de conducere, să fie exemple de calităţi intelectuale, educaţie şi morală fără cusur. Şi cerinţele sunt justificate, ei constituind „la creme de la creme” pe plan naţional şi internaţional sau aşa am vrea! Dar sunt oameni cu păcate mai mari sau mai mici. Cel mai grav păcat în funcţiile ce nivel foarte înalt este lipsa de educaţie care, ca regulă se „îmbină armonios” cu o inteligenţă mediocră. Avem exemple? Cu duiumul!! Pentru că democraţia participativă presupune reprezentarea tuturor naţiunilor (la ONU, de exemplu!), cu rare excepţii, inclusiv dictaturi cu preşedinţi „pe viaţă”, asistăm frecvent la prezenţa în „augustele instituţii” a nepoatelor, amantelor sau a odraslelor celor superbogaţi care şi-au cumpărat locul. Prezenţa de toată jena a Ebei în Parlamentul European se repetă destul de des! Din fericire, la nivel european sau mondial nu sunt implicaţi în luarea deciziilor. Proiectele pe termen mediu şi lung, dar şi deciziile tactice aparţin celor care îşi merită poziţia.
Întotdeauna apare problema constituirii „rezervei de cadre”, cum se spunea pe timpul bolşevicilor la nivel naţional, atât pentru necesităţi interne, cât şi pentru reprezentarea externă. Ţările cu democraţie consolidată au constituit în timp instituţii de învăţământ superior specializate pe diplomaţie şi ramurile sale (militară, economică, de conflict, de reprezentare sau cultural-artistică). Alte ţări îşi recrutează reprezentanţii din instituţii naţionale după nişte criterii să le zicem „ciudate”. În Franţa, spre exemplu, Şcoala de Înalte Studii Administrative, una dintre cele mai prestigioase universităţi, este pepiniera din care provin majoritatea celor din politică şi administraţie. Nu cred că ar fi bine să copiem modelul, pentru că ar apare o „academie” precum cea a lui Gabriel Oprea! Iar cu o patalama obţinută acolo tot felul de „ciudaţi” ar emite pretenţii pentru conducerea administrativ-politică a ţării!
Recomandări (citeşte „pile”!) se acordă peste tot în lume din simplul motiv că un interviu şi completarea unui chestionar nu poate forma o imagine edificatoare asupra unui aspirant la o funcţie de reprezentare. Deosebirea dintre modul în care se acordă recomandarea rezidă chiar în calităţile reale ale candidatului şi „abilităţile” cu care este „împodobit”. Nimeni (chiar rude apropiate) nu-şi permite să propună personaje care nu îndeplinesc condiţiile postului. În ţările cu democraţie şchioapă sau eşuate, după cum spune preşedintele (oare n-a eşuat şi el?) se acordă încredere şi se promovează persoane fără nicio calificare, pentru că sunt „apropiate” şi trebuie să „câştige” şi ele o bucată de pâine (de ce nu la firme private care sunt disperate de lipsa forţei de muncă?).
Într-o lume afectată de conflicte economice, geostrategice şi chiar militare, atât pe plan intern, cât şi extern, este nevoie de reprezentanţi calificaţi, educaţi şi dedicaţi profesiei şi naţiunii. Se poate unui patriot, un cetăţean care vrea o poziţie pentru care nu are o pregătire adecvată? Nu este convins şi el şi cei care îl „împing” în faţă că poate comite greşeli (în diplomaţie, spre exemplu, nu se greşeşte de două ori decât la noi!) cu efecte grave? De ce Băse nu a înfiinţat pentru Eba un salon de modă şi a trimis-o la Bruxelles? Ca să se facă şi să ne facă de râs! Şi câţi ca ea!!
Din păcate, în fruntea ţării şi ca reprezentanţi ai ei sunt cei cu „gură bogată” şi fără scrupule, dirijaţi şi „controlaţi” de păpuşari. Ţări mici (Portugalia, Luxemburg), dar şi ţări din Est ca noi (Polonia, Cehia) au promovat personalităţi reale, iar, ulterior, acestea au ajuns la vârful ierarhiei organismelor internaţionale, spre exemplu! România, cu o excepţie (Mircea Geoană) nu a avut vreo realizare în această zonă. De ce? Răspundeţi dumneavoastră.
DAN STRUTINSCHI
Comentarii