Cu ocazia Zilei Brâncuşi (19 februarie), deputatul sucevean Bogdan Gheorghiu, fost ministru al Culturii, a sugerat că aceasta este un prilej „să ne reamintim şi sărbătorim moştenirea culturală inestimabilă pe care acest mare artist a lăsat-o României şi lumii întregi”. Potrivit lui, Constantin Brâncuşi a fost unul dintre cei mai importanţi şi influenţi sculptori ai secolului XX, un pionier al modernismului „şi unul dintre marii copaci ai artei mondiale”.
Bogdan Gheorghiu ne-a informat că expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, care a fost organizată ca parte a programului „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, a atras peste 130.000 de vizitatori şi a generat venituri de peste 1,3 milioane de euro, fiind un exemplu elocvent al impactului pe care arta lui Brâncuşi îl are în rândul românilor şi nu numai. „Această expoziţie a fost un succes major şi a fost recenzată în peste 70 de articole în publicaţii internaţionale prestigioase, inclusiv în The New York Times, Financial Times şi Le Monde. A fost o ocazie unică pentru tinerii români să descopere şi să se inspire din universul lui Brâncuşi”.
„…Încurajez oamenii să continue să descopere şi să aprecieze arta lui Brâncuşi în toate formele sale. Să ne inspirăm din creativitatea şi inovaţia sa, să promovăm arta sa şi să o facem accesibilă pentru toţi. Brâncuşi a demonstrat că arta poate fi o forţă puternică pentru schimbare şi că poate conecta oameni din întreaga lume” a declarat Bogdan Gheorghiu. (D.L.)


























Comentarii