Circulaţia pe podul provizoriu de la Milişăuţi a fost reluată

Circulaţia pe podul provizoriu de la Milişăuţi a fost reluată, de sâmbătă, după ce au fost executate lucrări de refacere.

Traficul pe podul provizoriu de la Milişăuţi a fost oprit total în noaptea de marţi spre miercuri, săptămâna trecută, după ce podul s-a surpat, în urma ploilor abundente.

Constructorul a început miercuri lucrări de remediere a podului, iar sâmbătă acesta a fost redeschis circulaţiei.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, declara joi că podul provizoriu de la Milişăuţi ar urma să fie redeschis traficului până sâmbătă la ora 11:00.

El atrăgea atenţia instituţiilor cu responsabilităţi directe în întreţinerea drumurilor naţionale să înţeleagă urgenţa, întrucât inclusiv transportul elevilor din oraşul Milişăuţi, „satul Gară”, către Şcoala Gimnazială

Milişăuţi nu se putea efectua cu respectarea orarului şcolar, din cauza circulaţiei intense pe varianta ocolitoare disponibilă.

DRDP Iaşi anunţase, vineri, că se continuau lucrările de remediere a degradărilor produse la varianta provizorie destinată traficului uşor la podul de pe DN 2H.

„Constructorul estimează că reluarea traficului pe această variantă ar putea avea loc în cursul zilei de mâine” (sâmbătă – n.red.) arăta sursa citată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI