DNA Suceava a anunţat recent că, în dosarul privind fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut că în perioada 25.10.2018 – 21.12.2018, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cunoscând că sumele de bani puse la dispoziţie de către Obreja Radu-Ionuţ, comisar-şef de poliţie, la data faptelor şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava, provin din comiterea de către acesta a infracţiunilor de corupţie (luare de mită şi trafic de influenţă) în legătură cu promovarea examenelor teoretice şi practice pentru obţinerea permiselor de conducere, inculpatul ar fi ascuns natura ilicită a sumelor de bani şi ar fi disimulat adevăratul proprietar al bunurilor, prin încheierea de acte juridice translative de proprietate, în temeiul cărora ar fi achiziţionat pe numele său, dar pentru numitul Obreja Radu-Ionuţ (proprietarul real), un număr de 17 spaţii situate în cadrul unei Policlinici din municipiul Suceava şi un teren în suprafaţă de 1.000 mp pe care este edificată o construcţie de 74 mp situat într-o comună din judeţul Suceava.
Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie 2020, cunoscând că sumele de bani puse la dispoziţie proveneau din comiterea de către Obreja Radu-Ionuţ a infracţiunilor de corupţie menţionate anterior, inculpatul ar fi ascuns şi disimulat natura ilicită a mai multor sume de bani, i-ar fi schimbat în valută şi ar fi deţinut la domiciliul său sumele de 650.000 euro şi 246.500 lei.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra următoarelor bunuri imobile şi mobile, ce aparţin inculpatului:
> 17 spaţii situate în cadrul unei policlinici din municipiul Suceava;
> un teren în suprafaţă de 1.000 mp pe care este edificată o construcţie de 74 mp situat într-o comună din judeţul Suceava (în valoare de aproximativ 40.000 euro);
> sumele de 650.000 euro şi 245.000 lei, ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie imobiliară din data de 26.11.2020,
> sumei de 146.348,30 lei, drept sume de bani obţinute din exploatarea bunurilor supuse confiscării, sumă consemnată în contul ANABI pe numele inculpatului;
> sumei de 11.800 lei drept sume de bani obţinute din exploatarea bunurilor supuse confiscării, sumă consemnată pe numele inculpatului la bancă.
În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
> o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Suceava cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză. (N.B.)
























Comentarii