„Peste suflet ninge. / Cade albă nea / peste viaţa mea / care-aici se stinge. / Tremură albastre stele / Florile dalbe / peste dorurile mele; / Florile, florile dalbe. / Dumnezeu de sus / în inimi ne-a pus / pâlpâiri de stele.”
Cu aceste versuri ale poeziei „A venit şi aici Crăciunul” scrisă de Radu Gyr, numit şi poetul care l-a adus pe Iisus în celulă, autor condamnat la moarte pentru o poezie, s-a deschis unul dintre evenimentele prilejuite de serbarea Zilelor Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, în ajunul prăznuirii ocrotitorului, Mitropolit al Moldovei, în după amiaza zilei de 12 decembrie 2023.
Momentul-sărbătoare a reprezentat o reîntâlnire prin artă, cuvânt şi imagine a elevilor seminarişti cu Sfinţii închisorilor, prin vernisarea expoziţiei de grafică „Cade albă nea peste viaţa mea”, realizată de artistul plastic Aida Şuşter-Boţan în pastel şi cărbune, dar şi prin lansarea volumului „Chipuri ale sfinţeniei – Trăitori şi Mărturisitori ai Ortodoxiei Româneşti Contemporane”. Astfel, Postul bucuriei a adus în dar expoziţia şi albumul care înfăţişează personalităţi care au contribuit incontestabil la întărirea duhovnicească a semenilor lor în secolul al XX-lea.
La întâlnirea organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, la iniţiativa Asociaţiei „Părinţi Pentru Ora de Religie”, filiala Suceava, şi moderată de pr. Constantin-Bogdan Feştilă, cadru didactic la seminarul sucevean, au participat, alături de elevi, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, şi Aida Şuşter-Boţan şi Adrian Boţan, făuritorii albumului lansat în această zi. Nu au lipsit reprezentanţi ai APOR, medicul Valeriu Gavrilovici, preşedinte, medicul Mihaela Mihordea, vicepreşedinte, Corina Georgeta Istrătoaie, dar şi arhid. Bogdan Mihai Hrişcă, directorul instituţiei de învăţământ, precum şi alte cadre didactice şi membri ai asociaţiei.
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon, în holul de la intrarea principală a seminarului au fost expuse lucrările semnate de artistul plastic Aida Şuşter Boţan din Botoşani, care aduc la lumină o parte dintre portretele celor care s-au arătat trăitori şi susţinători ai idealurile ortodoxe şi care au apărat libertatea şi credinţa neamului nostru, întru nădejdea mântuirii.
Evenimentul, al cărui laitmotiv a fost considerat taina suferinţei şi lumina care se naşte din aceasta, a debutat cu mesajul Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, cel care şi semnează cuvântul care deschide albumul „Chipuri ale sfinţeniei”.
„Cred că ar fi minunat să ne rezervăm momente din viaţă, momente din timpul unei zile în care să descoperim puterea privirii. Când privim un chip precum cele pe care le vedem aici, de oameni îmbunătăţiţi, citim pe chipul lor mai mult decât o fotografie obişnuită. Ele nu sunt fotografii, sunt chipuri, reprezentări, icoane, dacă vreţi. (…) Dacă am putea să ne lăsăm noi priviţi de chipurile pe care le privim… Exerciţiul nu este unul uşor, dar este cred înnobilator şi ne va descoperi multe lucruri din noi şi despre cei pe care îi vedem. (…) Vă invit ca mai întâi să zăbovim pe chip, să privim chipurile, şi după aceea să citim textele care ne vor ajuta, pentru că sunt nişte texte, nu de tip biografic. (…) Sunt texte frumos aşezate, cuvinte presărate cu mărturii, cu inserţii de cuvinte ale părinţilor care sunt prezentaţi în acest volum, care volum în chipul acesta este atât de frumos înfăţişat şi dăruit nouă astăzi. Mă rog Domnului să aducă bucurie tuturor acelora care îl vor ţine nu doar în mâini, ci vor reuşi să-l aducă şi să-l pună şi în biblioteca inimii.”
A urmat un moment emoţionant în cadrul căruia elevii seminarişti i-au colindat pe oaspeţii de seamă ai acestei zile, chipurile luminoase ale unor trăitori şi mărturisitori ai Ortodoxiei Româneşti Contemporane.
Printre portretele expuse se numără clericii Iustin Pârvu, Cleopa Ilie, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Nicolae Steinhardt, Dumitru Stăniloae, Sofian Boghiu, Adrian Făgeţeanu, Gherasim Iscu, Înaltpeasfinţitul Pimen Suceveanul, dar şi oamenii de cultură şi mărturisitorii Radu Gyr, Petre Țuţea, Vasile Voiculescu, Valeriu Gafencu, Aspazia Oţel Petrescu, Mircea Vulcănescu, Traian Trifan ş.a.
A fost prezentat apoi albumul care aduce împreună 33 de chipuri ale celor care vor împodobi cândva sinaxarele, mărturisitori ai credinţei ortodoxe din ultimul veac, de către artistul plastic Aida Şuşter-Boţan, aşezate cronologic în ordinea „naşterii lor în cer”.
„Pentru cei prezenţi astăzi aici din tânăra generaţie este necesar să ne reamintim şi să reînviem această memorie a celor care au fost vârfurile societăţii româneşti creştine din perioada interbelică şi de după, victime ale unui regim totalitar, ale regimului comunist. Este foarte important ca ei să ştie cine au fost înaintaşii, cine au fost aceşti eroi. Eu consider acest album un manual de eroi. Pentru că noi suntem cumva văduviţi de această imagine a eroului român. Confundăm adevăratele caractere cu nonvalori, asta se face foarte des în ultimul timp. Şi atunci tinerii au nevoie de repere, au nevoie de ghidaj, de un far care să-i lumineze şi să le arate adevăratul drum, într-o societate în care nonvalorile sunt promovate foarte des. Este necesar pentru întreaga generaţie, şi pentru tineri şi pentru adulţi, să avem aceste modele de caractere puternice, modele de demnitate, oameni care şi-au păstrat credinţa, indiferent de regim, de starea în care se aflau şi de condiţiile de viaţă în care se aflau în momentul respectiv. Închisorile au devenit prin ei adevărate mănăstiri şi viaţa în temniţă i-a ajutat pe cei de atunci, pe cei care s-au jertfit practic pe altarul credinţei, să devină mai uniţi, să devină mai apropiaţi de Dumnezeu, să se sfinţească prin suferinţă.”
Au luat cuvântul dascălii seminarului sucevean, reprezentanţi APOR (Asociaţia Părinţilor pentru Ora de Religie), precum şi elevi seminarişti. Aceştia au adus în atenţie aspecte importante din viaţa sfinţilor închisorilor, vorbind despre nemărginita jertfă şi dragoste faţă de aproapele, despre chinurile de neimaginat la care au fost supuse aceste suflete, preoţi, călugări, studenţi şi intelectuali creştini care au pătimit în timpul dictaturii comuniste, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
Mesajul a fost de a nu îi uita pe cei care au fost închişi în temniţele comuniste, pentru vini închipuite, pe cei care au îndurat chinuri cumplite pentru dragostea de neam şi pentru păstrarea credinţei ortodoxe. Prin jertfa lor au devenit un exemplu pentru noi, cei de astăzi. Lumina nevoinţei care a încununat întreaga lor viaţă să fie un îndemn viu la curaj, demnitate, nădejde şi credinţă statornică.
Cel care este considerat cel dintâi poet român prin publicarea Psaltirii în versuri în anul 1673, Sfântul Ierarh Dosoftei, ocrotitor al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava încă de la reînfiinţare, a fost cinstit şi astăzi, 13 decembrie, la instituţia care îi poartă numele, prin săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.
IRINA URSACHI
























Comentarii