Sfântul Teofilact al Bulgariei leagă afirmaţia ucenicului din Evanghelia de astăzi de episodul prezentat anterior, în care Domnul îi învăţa pe ucenicii Săi despre smerenie (Lc. 9, 46-48), motivând că acesta s-a temut ca nu cumva să-l fi oprit pe acel om din trufie, dat fiind că el „nu primise împreună cu dânşii darul facerii de minuni, nici nu l-a trimis pe el Domnul spre aceasta, asemenea lor”. Mântuitorul clarifică situaţia: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Referitor la aceste cuvinte, Sfântul Vasile cel Mare arăta că „nu trebuie să-l împiedicăm pe cel care împlineşte porunca lui Dumnezeu, deşi e lipsit de o dispoziţie sufletească sănătoasă şi care păstrează o aparentă acrivie în respectarea învăţăturii Domnului, în măsura în care, printr-o astfel de faptă, nu vatămă pe nimeni, ba chiar, uneori, le poate fi de folos unora. Totuşi trebuie să-l îndemnăm să arate un cuget vrednic de îndreptare”.
Prin cuvintele zilele înălţării Sale, Evanghelistul Luca înţelege, asemenea Evanghelistului Ioan, zilele preaslăvirii Mântuitorului prin Sfintele Sale Pătimiri (a se vedea In. 17, 1, 5), căci ne evidenţiază clar Scriptura că „după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 14 – 15; pentru lămuriri a se vedea şi Num. 21, 7-9).
Drumul principal care lega cele două provincii ale ării Sfinte, Galileea şi Iudeea, între care călătorea Mântuitorul pentru a ajunge la Ierusalim, trecea prin Samaria. Samarinenii erau un popor rezultat din amestecul iudeilor cu oameni de alte naţionalităţi, afirmau credinţa în Dumnezeu şi în Legea lui Moise, dar permitea şi idolatria, datorită influenţelor păgâne. Separaţia şi rivalitatea dintre iudei şi samarineni erau extrem de cunoscute, un exemplu concludent fiind şi faptul că atunci când călătoreau între provinciile ării Sfinte, evreii ocoleau Samaria, desconsiderând acest teritoriu, şi preferau să meargă prin deşert, iar dacă, din grabă mare, traversau Samaria, la intrare pe teritoriul lor îşi scuturau sandalele, ca nu cumva praful adus din Samaria să le întineze pământul. În faţa atitudinii ostile arătate de samarineni, fii lui Zevedeu – numiţi şi fii tunetului (Boanerghes, în aramaică, cf. Mc. 3, 17) – îi cer Mântuitorului să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie (a se vedea IV Regi 1, 10-14). Cel ce n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască pune blândeţea, iertarea şi iubirea în locul răzbunării, învăţând că acesta este duhul Noii Legi. Prin aceasta nu este condamnat Sf. Ilie ca fiind un om nedesăvârşit, conform spuselor Sf. Ioan Gură de Aur. El a procedat aşa, pentru că „în vremea lui, când mintea oamenilor era mai copilăroasă, era nevoie de această pedagogie”. Creştinii însă trebuie să fie următori, prin faptă şi prin cuvânt, Învăţătorului lor.
Arhid. prof. dr. BOGDAN-MIHAI HRIŞCĂ
Comentarii