A fost păcălit să lase drujba din mână…

> Astfel, un bărbat din Arbore a rămas păgubit

 Un bărbat din Arbore a reclamat prin 112 că i-a fost furată drujba pe care o transporta pe bicicletă.

Potrivit datelor din anchetă, un bărbat de 60 de ani, din Arbore, a declarat că luni, în jurul orei 20:45, că în timp ce se deplasa pe bicicletă către domiciliul său, pe un drum comunal neclasificat, a fost acostat de un ins pe care nu-l cunoaşte.

Foarte curios…, acesta i-a adresat mai multe întrebări cu privire la drujba pe care aceasta o transporta.

În urma discuţiilor purtate, necunoscutul l-a întrebat dacă nu vinde o componentă a drujbei, sens în care i-a cerut-o ca să on vadă mai bine.

În acel moment, necunoscutul a fugit cu drujba şi s-a urcat într-un autoturism albastru, despre care păgubitul nu a putut oferi alte detalii.

Drujba costă aproximativ 800 lei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „furt”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI