> Amândoi i-au cerut să rezolve blocajul plăţilor la programele de investiţii
Liderii suceveni ai coaliţiei de guvernare, preşedintele CJ Suceava şi al PNL, Suceava Gheorghe Flutur, respectiv preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-au transmis, vineri, ministrului Dezvoltării, Adrian Ioan Veştea, să găsească soluţii pentru deblocarea financiară a programelor de investiţii, în condiţiile în care primarii din judeţ s-au plâns că nu se pot achita de datoriile către firmele de construcţii.
Ministrul Dezvoltării, Ioan Veştea, a participat, vineri, la Suceava, la o întâlnire cu administraţia locală, dar şi cu parlamentari de Suceava, în cadrul căreia a semnat mai multe contracte de finanţare pentru proiecte care să fie implementate în judeţ.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că sunt restanţe de două-trei luni şi pe POR, şi la CNI.
„Rugămintea din partea primarilor şi constructorilor este să găsim soluţii. Ştiu că aşteptaţi rectificarea” a spus Gheorghe Flutur.
Preşedintele CJ i-a mai spus ministrului că există o criză a firmelor de proiectare şi că trebuie găsite soluţii pentru că altfel se blochează foarte multe proiecte.
Prezent la întâlnire, liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-a spus ministrului că primarii sunt alarmaţi că la CNI sunt lucrări care s-au blocat, fiind o restanţă de circa 400 de milioane de lei, dar că trebuie şi ca primarii să poată duce la bun sfârşit anul din punct de vedere financiar.
Ministrul Dezvoltării a arătat că ştie exact dificultăţile cu care se confruntă cei din administraţia publică locală, pentru că până de curând a fost, timp de 7 ani, preşedintele CJ Braşov, iar 12 ani primar de oraş.
Ioan Veştea a spus că, la preluarea mandatului de ministru, bugetul de 1,5 miliarde de lei al CNI era epuizat şi că a fost necesară o rectificare în cadrul capitolelor proprii din bugetul propriu al ministerului şi a încercat să adapteze bugetul nevoilor şi necesităţilor.
Ministrul a menţionat că, până la rectificarea bugetară, va exista o alocare din fondul de rezervă şi că speră ca ministerul să primească bani pentru aceste programe ca să se facă plăţi administraţiilor locale.
„Eu am făcut astfel de demersuri. Am informat. Nu a existat până în prezent o rectificare bugetară” a spus ministrul.
Ioan Veştea a mai dat asigurări că va acţiona astfel încât să fie aduse la zi toate contractele care se derulează. (N.B.)
Comentarii