Şcoala tuturor

> L.D. CLEMENT

…Îndată începe iar şcoala pentru mari şi mici, pentru boboceii din „pregătitoare” şi clasa I, pentru elevii de primară, gimnaziu, liceu… Prilej – teoretic şi practic – să se cunoască, să se (re)întâlnească, să se împrietenească, să se preţuiască, fie că provin din familii cu stare, poate chiar din familii educate, preţuitoare de şcoală, fie că provin din familii sărace, poate cu părinţi care n-au dat şi nu dau două parale pe şcoală, poate că nici n-au de unde şi nici n-au chef ori idee. Dintr-o perspectivă, şcoala (de stat) e a tuturor elevilor, teoretic cu toţii pleacă de la aceeaşi linie de start, teoretic cu şanse de „10 (zece)”, de premii şi coroniţe, de un viitor bun, în care să constate că învăţătorii, profesorii şi cărţile le-au fost de real folos. Iar mai departe să zic că m-a emoţionat – stârnindu-mi un nod în gât! – un fragment din textul unei campanii sucevene lansate în sfârşit de vară (inclusiv cu „ghiozdane echipate” pentru copii din comunităţi paupere): „Copiii şi părinţii trebuie să ştie că nu este nimic rău în a purta aceiaşi pantofi în fiecare zi, iar un rucsac ponosit poartă aceleaşi vise ca unul nou…”. Frumos zis, poate că acesta ar fi idealul, unul dintre visele şcolii şi societăţii. Frumos ar fi ca tot mai mulţi părinţi să priceapă asta, iar până şi copiii – fragezi şi inteligenţi chiar şi atunci când, copilărindu-se, par a fi de tot naivi – să înveţe asta. Însă fatalmente şcoala începe cu elevi aduşi cu limuzina şi elevi purtând vară şi iarnă aceleaşi încălţări. Deşi, din fericire, o atare situaţie nu este categorică spre a le prezice rosturile zilelor şi anilor de mai apoi. Până la urmă şi în fapt, şcoala (oriunde se opreşte ea pentru unul ori altul) este o şansă ce poate fi fructificată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI