(În memoria bunicului meu Ilie Ştefureac)
Sărbătoarea pe stil vechi a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, marcată anual la 2 august, în calendarul creştin ortodox, m-a dus cu gândul, ca la orice sărbătoare, la cei ce-şi serbează ziua onomastică, dar şi la cei care nu mai sunt, dar au purtat acest nume. Printre aceştia din urmă se numără doi oameni deosebiţi cu numele de Ilie. E vorba de poetul martir Ilie Motrescu, din Crasna Putnei, şi de bunicul meu Ilie Ştefureac din Pătrăuţii de Jos. Despre poetul neamului nostru vom vorbi neapărat puţin mai târziu; la 18 august în fiecare an comemorăm şi ziua sa de naştere.
Acum aş vrea să vorbesc foarte pe scurt despre bunicul meu din partea mamei, Ilie Ştefureac, fostul primar al acestei localităţi frumoase de pe Valea Siretului, care de asemenea ca şi toţi gospodarii de frunte a avut de suferit de pe urma fostului regim de tristă amintire.
A fost tată cu mulţi copii, dintre care regretata deja mama mea Viorica, a fost fiica cea mai mică. A fost şi bun gospodar, harnic, priceput, cu pământuri, livezi, case, hambare, acareturi; nu în zadar sătenii l-au ales primar în mai multe rânduri. În total a fost 28 de ani primar al satului de baştină.
Toate ar fi decurs altfel dacă urgia bolşevică nu venea peste meleagul nostru. A fost pârât de cozile de topor ale noului regim, i s-a confiscat averea, bunica Iuliana a murit în acel an de pomină 1947, chiar înainte de Sfintele Paşti, văzând nedreptăţile la care au fost supuşi. Iar în august al aceluiaşi an bunicul Ilie a fost judecat şi condamnat pe viaţă. A fost dus la închisoarea de la Liov, unde a mai trăit 2 ani şi s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani.
Pe locul unde a fost gospodăria familiei Ştefureac a fost înfiinţată brigada de tractoare a fostului kolhoz. Pe urmă, odată cu lichidarea acestor rămăşiţe ale regimului socialist, pământul unde se afla gospodăria familiei a fost recuperat cu greu de sora mea mai mare Maria, cu familia ei. Tot ea, împreună cu deja regretatul ei soţ Ilie şi cu fiul Gheorghe, au înălţat pe acele locuri o capeliţă, alături de casa lor, iar mai târziu au donat acel lot de pământ, aflat tot nu departe de ei, spre a fi construită noua biserică a satului Pătrăuţii de Jos. Construcţia ei durează deja de câţiva ani; sperăm că în timpul apropiat va fi gata. Hramul noii biserici pătrăucene poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Cu câţiva ani în urmă, la tipografia din Storojineţ am scos de sub tipar broşura „Răbdarea, floare rară” dedicată memoriei bunicilor mei Ilie şi Iuliana Ştefureac, unde tot pe scurt am relatat despre viaţa, munca, visele, bucuriile, modul de trai, dar şi despre suferinţele aduse de aşa-zişii „eliberatori” pe pământul nostru bucovinean. Am căutat pe la rude şi am inclus puţinele fotografii ce au mai rămas; atunci când le-au confiscat averea materială: case, mobilă, covoare, scorţare, tablouri, oglinzi, haine, a fost distrusă şi a dispărut biblioteca, documentele, fotografiile, icoanele. Într-un cuvânt, amintirile…
Dar în ciuda tuturor vitregiilor soartei păstrăm vie amintirea!
Numele bunicului Ilie este înscris pe lespedea de granit ce se află în cimitirul din sat, la crucea-monument dedicată tuturor celor care au avut de suferit în vremea deportărilor, judecăţilor, maltratărilor comuniste. Mormântul simbolic se află alături de cel al soţiei lui, bunicii Iuliana. Alături de ei îşi doarme acum somnul de veci şi mama mea Viorica.
Au rămas acum nepoţii şi strănepoţii să ducă mai departe amintirea familiei. Despre istoria mai întâi frumoasă, dar apoi tristă a familiei bunicilor mei am publicat pe parcursul vieţii materiale în almanahul „Ţara Fagilor”, în săptămânalele „Libertatea cuvântului”, ziarele „Zorile Bucovinei”, „Meleag Natal” (Storojineţ). De asemenea, am publicat şi în volumul de la Piteşti (România), a Fundaţiei Culturale „Memoria”.
Memoria rămâne mereu vie şi va dăinui în inimile noastre de-a pururi.
ELEONORA SCHIPOR
Comentarii