> 25 de tone de deşeuri din natură au fost colectate de elevi din 35 de şcoli, împreună cu profesorii coordonatori
Unul dintre cele mai mari proiecte ale Asociaţiei Tăşuleasa Social, „Ziua bună – Ziua Voluntarilor Mici”, a efectuat cea mai mare ecologizare de pe traseul Via Transilvanica şi a adunat în data de 10 iunie a.c., de elevi din 35 de şcoli din judeţele Suceava, Mureş şi Bistriţa care au colectat, împreună cu profesorii coordonatori, 25.000 kg de deşeuri din natură.
Potrivit unui comunicat de presă, „Ziua bună! Ziua Voluntarilor Mici” este unul dintre cele mai mari proiecte ale Asociaţiei Tăşuleasa Social în parteneriat cu Coca-Cola HBC (CCHBC) prin platforma de sustenabilitate „După Noi”. Aflăm că proiectul a debutat încă din 2016 şi a devenit o tradiţie care creează contextul pentru elevi să se implice activ în protecţia mediului prin acţiuni de igienizare a naturii şi să înveţe, în acelaşi timp, despre biodiversitate, direct din mijlocul ei.
Ediţia de anul acesta a avut mai multe etape. Faza de selecţie şi pregătire a elevilor şi profesorilor prin ateliere de educaţie civică şi grijă pentru mediu a avut loc în perioada martie – mai. Această etapă a proiectului a constat în ateliere de conştientizare cu privire la efectele negative ale deşeurilor asupra mediului, susţinute de reprezentanţii Tăşuleasa Social, la care au participat 35 de profesori şi 80 de elevi, cu scopul de a-i familiariza cu specificaţiile de pe Via Transilvanica.
A urmat apoi intervenţia centrală a proiectului, în ziua de ecologizare, din 10 iunie. Desfăşurată simultan în 110 de localităţi de pe traseul Via Transilvanica din judeţele Mureş, Suceava şi Bistriţa, acţiunea de ecologizare a implicat 1.400 de elevi, 1.600 de „părinţi adoptivi de kilometri” şi autorităţi locale şi centrale. Împreună au reuşit să cureţe 1.000 de borne Via Transilvanica de pe traseu şi au colectat 10 tone de deşeuri de plastic şi 15 tone de deşeuri menajere, care au fost preluate ulterior de fiecare primărie în parte prin firmele de salubrizare, pentru a fi reciclate. Prin implicarea şi responsabilizarea locuitorilor din comunităţile locale, organizatorii au reuşit să creeze nuclee locale de elevi şi profesori care să asigure o întreţinere sustenabilă pe termen lung. Rolul nucleelor astfel formate este acela de a duce mai departe ceea ce au învăţat în ateliere şi de a transmite grija faţă de mediu în întreaga comunitate din care provin.
Un semnal: gropile de gunoi ilegale!
Acţiunea a tras un semnal de alarmă şi asupra unei chestiuni des întâlnite în România, în special în zonele rurale: gropile de gunoi ilegale. Cu ajutorul voluntarilor, reprezentanţi ai autorităţilor de la Ministerul Mediului şi Tăşuleasa Social, au fost eliminate două astfel de gropi de gunoi. Organizatorii îşi propun ca această componentă să devină o tradiţie anuală în cadrul evenimentului prin care comunităţile sunt ajutate să le elimine şi să prevină apariţia lor.
„Nu puteam sărbători altfel cei 5 ani de când am lansat ideea proiectului Via Transilvanica, un traseu unic în România, decât prin proiectul «Ziua bună! – Ziua Voluntarilor Mici» şi e o mare bucurie să reluăm proiectul după 3 ani de pauză. E un proiect de suflet, o adevărată mobilizare de forţe care pune accentul pe protejarea mediului şi educaţiei. Suntem recunoscători pentru toată implicarea voluntarilor, a autorităţilor locale şi a partenerului nostru de cursă lungă, Coca-Cola HBC România, prin platforma de sustenabilitate După Noi. Anul acesta am abordat şi chestiunea acută a gropilor de gunoi ilegale, asta pentru că nu vrem ca aruncarea deşeurilor în locuri nepermise să devină o normalitate. Suntem onoraţi că la acţiunea de eliminare a celor două gropi de gunoi din zonă a participat şi Ministrul Mediului la acel moment, Tánczos Barna, şi ne luăm angajamentul că împreună cu autorităţile locale vom preveni reapariţia lor” a declarat Alin Ulhmann-Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.
În plus faţă de cauza educaţională şi de protecţia mediului, pentru anul acesta am gândit şi o componentă de recompensă pentru şcolile participante la ecologizare. Toate şcolile implicate au avut ocazia să participe în competiţia care va aduce clasei câştigătoare premiul oferit de CCHBC sub forma unei sponsorizări în valoare de 5000 de euro, care va fi investită pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu, au arătat organizatorii.
„Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici” este proiectul care aduce laolaltă toţi actorii importanţi – asociaţii, autorităţi, companii, voluntari – într-un parteneriat amplu pentru cauza protejării mediului. Atunci când lucrăm împreună pentru protejarea mediului, întreaga comunitate beneficiază. „Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici” propune un model de acţiune care vizează, în primul rând, pregătirea oamenilor locului cu privire la principiile şi practicile unui comportament responsabil cu mediul astfel încât proiectul să fie sustenabil pe termen lung. În cadrul acestei ediţii, au susţinut acţiunea de ecologizare şi colegi din fabrica Poiana Negrii, cărora le mulţumim pentru implicare şi dorinţa de a lua parte la iniţiativele noastre. Sustenabilitatea este o componentă prezentă în toate operaţiunile Coca-Cola HBC şi în toate proiectele de mediu pe care le susţinem. Suntem alături de Tăşuleasa Social de 16 ani. Împreună am dezvoltat multe proiecte de mediu şi educarea copiilor este un obiectiv constant pentru că este în sine valoroasă şi, de asemenea, are un efect multiplicator. Atunci când sunt pasionaţi de un subiect, copiii dau uşor mai departe ceea ce au învăţat. Ne bucurăm să susţinem un proiect ca Via Transilvanica şi prin astfel de acţiuni. Proiectul este special prin frumuseţea traseului şi prin amploarea lui şi oferă atât de mult comunităţii şi turiştilor, fiind un proiect de ţară” a adăugat Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România. (N.B.)



























Comentarii