Începutul lunii iunie a reprezentat pentru comunitatea poloneză din Suceava un minunat prilej de a găzdui vizita unui grup de elevi venit din Gdansk, Polonia, într-o acţiune comună menită să marcheze Ziua Internaţională a Copilului.
„Copiii sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi şi că sunt cei mai importanţi în viaţa noastră. Copiii sunt viitorul nostru, de aceea timpul acordat lor este esenţial” declara, cu acest prilej, dl Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România.
Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor care reprezintă generaţia de mâine, Uniunea Polonezilor din România a păstrat tradiţia organizării unui eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Copilului. Astfel că, pe 1 iunie, la Dom Polski, din Soloneţu Nou, au sosit elevi ai şcolilor în care se predă limba polonă maternă din Poiana Micului, Cacica, Soloneţu Nou, Moara, Siret, Păltinoasa Suceava şi Pârteştii de Sus, precum şi elevii din Polonia.
La început, la biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din localitate, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec a celebrat o liturghie dedicată copiilor. „Peste 600 de copii au sărbătorit prin cântec, dans şi s-au jucat cu Bobo şi personajele lor preferate, toţi fiind prezenţi la Soloneţu Nou pentru a le înfrumuseţa ziua. A fost o zi plină de culoare şi veselie. Cadrele didactice, părinţii, bunicii împreună cu cei mici s-au simţit ca în copilărie, cea mai frumoasă perioadă a vieţii fiecăruia dintre noi. Dorim să mulţumim tuturor profesorilor, educatorilor care au ajutat la organizarea acestei mari petreceri dedicate copiilor” după cum au precizat organizatorii într-o postare de pe o reţea de socializare.
La eveniment au participat preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher împreună cu soţia Victoria Longher, precum şi pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec, capelan al polonezilor din dieceza de Iaşi. (A.B.)






























Comentarii