Concurs de fotografie pentru tineri şi copii

„Surprinde frumosul!”

Preotul Justinian-Remus A. Cojocar a anunţat, joi, startul pentru cea de-a treia ediţie a Concursului de fotografie „Surprinde frumosul”!

Potrivit acestuia, în perioada 1-29 iunie 2023, copiii şi tinerii, începând cu vârsta de 6 ani, din România şi din străinătate, sunt invitaţi să surprindă în imagini natura în toată frumuseţea şi splendoarea ei, neapărat alături de un element care are legătură cu spiritualitatea creştină. Limită de vârstă nu este. Sunt invitaţi să participe aşadar toţi care se simt tineri şi iubesc fotografia.

El a menţionat că fiecare participant poate trimite o singură fotografie şi e obligatoriu ca fotografia să fie realizată de participant/ă, cu telefonul ori cu aparatul de fotografiat.

Condiţia de intrare în concurs este trimiterea fotografiei, până în data de 30 iunie, la e-mail-urile: [email protected] şi [email protected], alături de următoarele informaţii: numele şi prenumele, vârsta, localitatea, numărul de telefon.

Pentru fiecare etapă de vârstă vor fi acordate premii (I, II şi III). Premiul I constă în acordarea sumei de 500 de lei, premiul II a sumei de 300 lei şi premiul III a sumei de 200 de lei. Etapele de vârstă pentru concurs sunt: 6-14 ani, 14-20 de ani, 20-35 de ani şi peste 35 de ani.

„Scopul concursului nostru «Surprinde frumosul» este de a-i determina pe tineri să folosească dispozitivele electronice şi să arate astfel cât sunt de orientaţi şi inspiraţi, de creativi şi muncitori, să-şi descopere şi să-şi dezvolte calităţile pe care le-au primit de la Dumnezeu şi, nu în ultimul rând, de a-i motiva să aibă încredere în ei şi să demonstreze că sunt în stare să surprindă şi să realizeze fotografii frumoase, care să fie admirate şi de alţii” a menţionat pr. Justinian-Remus A. Cojocar. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI