Conform IPJ Suceava

Au fost luate măsuri ferme împotriva agresorilor activiştilor de mediu suceveni

> De peste un an, activiştii de mediu nu au mai fost agresaţi

Reţinerea în arest a agresorilor activiştilor de mediu Tiberiu Boşutar şi Daniel Bodnar a determinat ca timp de un an de zile să nu mai fie semnalate agresiuni asupra activiştilor de mediu suceveni, arată IPJ Suceava într-o informare prezentată în şedinţa de joi a Colegiului Prefectural Suceava.

Potrivit sursei citate, în perioada 2020 – 2022, activitatea de cercetare penală a fost prioritizată pe acest segment, fiind dipuse măsuri ferme care au dus la conştientizarea răspunderii penale şi a consecinţelor în plan juridc şi personal.

„Astfel, prin abordarea cu celeritate a cauzelor de abuz sau agresiune asupra activiştilor de mediu s-a reuşit probarea activităţii infracţionale şi reţinerea pentru 24 ore în arestul IPJ Suceava a celor care au săvârşit acte grave asupra activiştilor de mediu” arată Poliţia Suceava.

Se precizează că patru persoane au fost reţinute de poliţişti în urma agresiunii asupra activistului de mediu Tiberiu Boşutar din luna septembrie 2021, iar alte patru persoane au fost reţinute pentru acte de agresiune asupra activistului de mediu Daniel Bodnar în perioada septembrie 2020 –ianuarie 2022 (Marginea, Mălini, Vicovu de Sus).

„Ca urmare a acestor măsuri ferme şi a intervenţiei operative a poliţiştilor de cca. 1 an de zile nu au mai fost semnalate acte de violenţă sau ameninţări la adresa activiştilor de mediu în judeţul Suceava. Ultima reţinere operată de poliţişti ca urmare a autosesizării a fost în ianuarie 2022 pentru ameninţări în mediul online din partea unui bărbat din oraşul Vicovu de Sus)” arată Poliţia Judeţeană Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI