Un autoturism BMW care a luat foc vineri după-amiază la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni fusese reparat şi se afla în probe.
Un autoturism BMW a luat foc la intrarea pe varianta de ocolire 2P a municipiului Suceava.
Potrivit datelor din anchetă, un tânăr de 29 de ani, din Bucşoaia, a spus că a condus autoturismul asupra căruia se manifesta incendiul şi că este angajat al reprezentanţei BMW.
El a precizat că a efectuat cu respectivul autoturism o probă în urma unor reparaţii şi că, la un moment dat, a observat că în spatele autovehiculului este fum; astfel că a tras pe dreapta.
Când s-a dat jos din autoturism, într-o clipă, incendiul a izbucnit puternic şi s-a manifestat apoi la întregul autoturism.
În urma lichidării incendiului, lucrătorii ISU Suceava au stabilit că sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit electric, neexistând pericol de propagare asupra altor bunuri. (N.B.)
























Comentarii