Un bărbat de 42 de ani, din Vicovu de Sus, care conducea băut un autoturism, a fost urmărit de poliţişti pe mai multe străzi din Bivolărie şi a oprit doar când a fost somat cu folosirea armei.
Potrivit datelor din anchetă, sâmbătă, în jurul orei 20:55, o patrulă din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala din dotare, pe strada Victoriei, pe raza localităţii Bivolărie, aparţinând oraşului Vicovu de Sus, a procedat la supravegherea unui autoturism marca Volkswagen Golf, ce era staţionat pe strada Obcinii, în faţa unui local.
Aflăm că autoturismul s-a pus în mişcare, deplasându-se pe strada Obcinii, efectuând o manevră de viraj stânga pe strada Constantin Brâncoveanu şi demarând în trombă. S-a procedat la urmărirea autoturismului care la intersecţia cu strada Constantin Brâncoveanu, a virat dreapta pe strada Speranţei, continuându-şi deplasarea traversând trecerea la nivel cu calea ferată, virând stânga pe strada Ştefan cel Mare.
Poliţiştii au activat semnalele acustice şi luminase, folosind totodată sistemul de portavoce şi l-au somat pe şofer să tragă pe dreapta, dar acesta a continuat deplasarea cu viteză mărită. Poliţiştii au reluat somaţiile, iar când l-au somat că va fi folosit armamentul din dotare, bărbatul a oprit autoturismul într-un garaj deschis. Poliţiştii l-au extras din maşină şi l-au imobilizat. Bărbatul de 42 de ani din Vicovu de Sus a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind 1,15 g/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul Rădăuţi, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz se continuă cercetările cu privire la infracţiunea „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. (N.B.)
























Comentarii