Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan şi-a exprimat, miercuri, îngrijorarea că unele tranşe de finanţare prin PNRR riscă să fie întârziate la plată din cauză că reforme din domeniul social asumate nu vor fi realizate la termen.
„Trebuie să apreciem cu toţii eforturile deosebite ale autorităţilor publice locale care, în ultimii doi ani, s-au străduit să identifice priorităţile comunităţilor locale, pentru a elabora proiectele astfel încât să fie eligibile, pentru a obţine finanţarea necesară din fonduri externe nerambursabile” a arătat Ioan Balan într-o declaraţie politică în Parlament.
El a spus că dacă mulţi ani de zile au existat nemulţumiri de faptul că administraţiile locale nu utilizează fondurile europene la întreaga capacitate, că nu se întocmesc suficiente proiecte şi că nu toate sunt de calitate, acum mii de proiecte ale primăriilor au primit ştampila „aprobat” din partea autorităţilor care gestionează fondurile nerambursabile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar şi din bugetul multianual al Uniunii Europene.
„Mai mult decât atât, dacă în trecut proiectele din fonduri europene se concentrau în marea lor majoritate pe zonele urbane dezvoltate, astăzi, judeţele din Moldova sau din Oltenia se află printre principalii beneficiari ai fondurilor de coeziune şi din PNRR” a spus parlamentarul liberal sucevean.
De asemenea, el a arătat că proiectele de investiţii din fonduri europene reprezintă cel mai important stimulent pentru dezvoltarea economiei din Moldova, pentru firmele mici şi mijlocii cu capital românesc, precum şi un factor important pentru crearea de locuri de muncă bine plătite, atât la oraş, cât şi în mediul rural.
„Privesc cu îngrijorare unele informaţii apărute în spaţiul public prin care autorităţile române sunt avertizate în mod serios că, dacă unele reforme din domeniul social nu se vor realiza în temenele asumate şi la calitatea aşteptată, atunci este posibil ca unele tranşe de finanţare din PNRR să fie întârziate la plată. Vreau să cred că este un avertisment legitim care să pună în mişcare acele ministere codaşe la înfăptuirea reformelor, reforme pe care nu trebuie să le privim ca fiind impuse de Uniunea Europeană, ci trebuie să recunoaştem că sunt reforme pe care le aşteaptă toată populaţia” a atenţionat Ioan Balan.
Deputatul şi-a exprimat încrederea că actuala coaliţie de guvernare, care, sub mandatul premierului Nicolae Ciucă, a gestionat „ireproşabil” mai multe crize simultane şi care a reuşit să pună în mişcare „cel mai mare plan de investiţii din istorie”, va reuşi să înlăture orice piedică în calea dezvoltării ţării noastre cu ajutorul finanţărilor europene nerambursabile. (N.B.)


























Comentarii