Panaci

Incendiu la o anexă, pornit de la un cablu electric defect

Pompierii militari ai Detaşamentului Vatra Dornei au intervenit, duminică după-amiază, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Panaci.

Potrivit plt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la o anexă din lemn cu destinaţie multiplă – garaj, atelier, beci, bucătărie de vară –, cu posibilităţi de propagarea la o casă de locuit aflată la aproximativ 5 metri distanţă.

În incendiu au ars anexa pe o suprafaţă de aproximativ 180 mp, un autoturism şi alte bunuri aflate în interior. S-au degradat faţada pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp şi două uşi din PVC. Din cauza flăcărilor şi a temperaturii, s-au degradat faţada casei la o locuinţă învecinată pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp şi elemente de tâmplărie din PVC.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat, a precizat sursa citată, care a menţionat că, din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI