Sponsorizare în valoare de peste 20.000 de lei, în sprijinul performanţei şcolare

În urma unei sponsorizări făcute de Shopping City Suceava, doi elevi ai Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, medaliaţi cu aur la prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie pentru Juniori, au fost premiaţi cu câte o tabletă iPad modernă, iar laboratorul de fizică al colegiului a fost dotat cu 4 telescoape performante Bresser Messier, pentru a susţine în continuare activitatea elevilor pasionaţi de domeniul astronomiei.

În 2022, România a fost gazda primei ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie pentru Juniori, care s-a desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc, în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie. În urma participării, reprezentanţii Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, Rafaela Barac Bologa şi David Palaghianu, au obţinut medalia de aur, având rezultate remarcabile. Rafaela Barac Bologa, elevă în clasa a X-a, a fost învingătoare absolută la proba observaţională de noapte, iar David Palaghianu, elev în clasa a IX-a, a fost învingător absolut la proba observaţională de zi (harta mută).

Cele patru telescoape oferite de Shopping City Suceava vin în sprijinul elevilor pasionaţi şi dornici să facă performană în domeniul astronomiei şi astrofizicii, dar şi al profesorilor care îi susţin,   îi îndrumă şi îi pregătesc pentru competiţiile internaţionale.

„Este bine cunoscut faptul că multe dintre proiectele noastre se îndreaptă către comunitate şi sunt menite să contribuie pozitiv la dezvoltarea acesteia. De această dată, ca urmare a rezultatelor remarcabile obţinute de elevii Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava la prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie pentru Juniori, am ales să venim în sprijinul performanţei şcolare, performanţă dovedită atât de cei doi elevi medaliaţi cu aur în 2022, precum şi de alţi olimpici în domeniul astronomiei pe care colegiul i-a avut de-a lungul timpului. Suntem bucuroşi şi încrezători că astfel reuşim să susţinem elevii în drumul lor spre performanţă. Din acest motiv, intenţionăm să continuăm aceste acţiuni care au ca scop principal susţinerea performanţei în educaţie” a declarat Mariana Mironescu, Marketing Manager la Shopping City Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI