Povestea fiicei unei familii din nordul Bucovinei (II)

2. Părinţii. Cei şapte ani de-acasă. Studiile

Părinţii Olimpiei, Toader (1919-1997) şi Varvara Mitric (1921-1994) ar fi putut fi fericiţi. S-au născut a doua zi după Marea Unire din 1918 – când s-au reunit la statul român cele trei provincii strămoşeşti, cu o majoritate covârşitoare a populaţiei româneşti, Basarabia, Bucovina şi Transilvania, formând România întregită, România Mare.

Şi Toader Mitric, şi Varvara se născuseră în nordul Bucovinei, la Crasna, judeţul Storojineţ. Era o aşezare rurală, cu mai multe cătune – Crasna Veche, Crasna Ilschi, Crasna Putnei, Crasna Nouă, într-o zonă deluroasă şi împădurită, cu vreo 1.500 de locuitori, cu 537 de vite cornute, peste o sută de cai, porci, oi, stupi, cu puţin teren arabil, islaz, fânațuri şi 3.573 ha de pădure, cu o velniţă de rachiu şi o făbricuţă de cherestea (cu două gatere) şi o fântână de slatină.1 Toader Mitric era ca, majoritatea sătenilor de la Crasna, muncitor forestier.

În 1939, toamna, s-a însurat, după ce-a terminat serviciul militar. În sat umblau, însă, zvonuri de război. După tot felul de tratate şi alianţe militare, aşa, dintr-o dată, pe neaşteptate, lumea a aflat că Hitler a încheiat cu Stalin un Pact de neutralitate şi nişte înţelegeri „adiţionale” secrete. Apoi, la 1 septembrie 1939, germanii au invadat Polonia. La 17 septembrie au intrat şi ruşii – care se zicea: „i-am înjungheat pe polonezi pe la spate!”. Şi-n final, nemţii şi ruşii au împărţit Polonia hoţeşte şi au desfiinţat acest stat, cum au mai procedat – împreună cu Austria, cu vreo sută cinzeci de ani în urmă, prin 1772-1795. Şi-n vreme ce nemţii atacau şi ocupau unele ţări din Europa Occidentală şi se pregăteau să intre şi-n Balcani, ruşii intrau în Finlanda, anexau Ţările Baltice, masau trupe imense la graniţele României şi prin note ultimative cereau guvernului român să le „retrocedeze Basarabia”, ca şi cum ar fi fost pe veci a lor.

Toader Mitric era din nou chemat şi concentrat. Războiul se lăţea şi agrava. Ungaria şi Bulgaria se agitau şi concentrau şi ele trupe contra României, la Vest şi la Sud-Est.

Carol al II-lea – care între Hitler şi Stalin ar fi preferat să-i intre în voie celui dintâi – l-a întrebat: ce să facă? Şi Hitler l-a îndemnat – spre a evita intrarea în război – să cedeze fără luptă Basarabia românească. Dar ţarul cel roşu şi-a sporit pretenţiile şi-a voit şi să mai ia peste jumătate din nordul Bucovinei. Şi, astfel, ruşii au anexat la 3 iulie 1940: 44.433 kmp şi 3.200.000 de locuitori din Basarabia şi 5.396 kmp şi 500.000 de locuitori din nordul Moldovei.2

Şantajată simultan cu războiul – de către URSS dinspre Est şi Nord, dinspre Nord-Vest de Ungaria, iar dinspre Sud-Est de Bulgaria – obligată de Hitler şi Mussolini, prin Dictatul de la Viena – România, spre a nu fi lichidată şi desfiinţată ca stat, cum fusese Polonia – a mai cedat încă: o bucată din Transilvania – de 42.243 kmp şi circa 2.600.000 de locuitori, din care 50% români şi 37% maghiari şi secui, Ungariei – şi 7.412 kmp din sudul Dobrogei cu 65.000 bulgari şi 110.000 români, Bulgariei. Încât, cu cedările date ruşilor, ungurilor bulgarilor România a pierdut o treime din teritoriul naţional – 99.790 kmp şi 6.161.317 locuitori.3

…Toader şi Varvara Mitric stau şi se întreabă: de ce-a fost el concentrat în război şi-a umblat de la Crasna, între 1939-1945, pe frontul de Răsărit, în Crimeea şi în Caucaz, apoi, în Apus, până la operaţiunea de la Praga, din 6-8 mai 1945?4

…„Mult prea mic pentru un război atât de mare”, Toader Mitric deşi a avut un noroc cu totul rar, lucrând ca bucătar la o popotă ofiţerească – înţelegea încă din primăvara anului 1944 când, aflat la Iaşi pe front, satul său natal, Crasna, va cădea în zona ocupată de sovietici încă din 3 iulie 1940. Încât, înainte de-a se reîntoarce la unitate, o sfătuia pe Varvara să nu stea la Crasna, ci să se retragă mai în sudul Bucovinei – eventual la sora ei de la Cârlibaba. Aşa se face că atunci când se lăsa la vatră, la 15 mai 1945, cu ajutorul modest primit de la stat, Toader Mitric venea ca „refugiat” din nordul Bucovinei, în zona românească, la Argel. Unde era comuna rurală Argel? În creierul Munţilor Orientali, în sudul Bucovinei româneşti, dincolo de Vatra Moldoviţei – trecătoare între Văile Moldoviţei şi Brodinei. Argel este numele dat râului Moldoviţa de la izvoare până la prima aşezare mai mare – Vatra Moldoviţei.

Argel este şi salba de cătune cu acelaşi nume ca şi râul – Argel, vatra satului, cu doar 139 de locuitori, români şi huţuli,5 şi cu cătunele: Bradul, Duhul, Poharul, Polonenca, Roseş şi târla Plaieva.6 Toată comuna are aproape 300 de locuitori, români şi huţuli, 17 ha teren arabil, 408 ha fânațuri, 600 ha islaz, 108 ha poieni şi 4.446 ha pădure. Oamenii de-aici sunt forestieri şi crescători de animale. De ce-au fugit Toader şi Varvara Mitric de la Crasna? De ce n-au stat în „raiul sovietic”? Fiindcă, între 1941-1944, când Antonescu a eliberat şi nordul Bucovinei, Grigore Munteanu, tatăl Varvarei, fusese, aici, primar. Şi Stalin obişnuia „să cureţe” teritoriile „eliberate” de elitele autohtone, spre a-şi păstra şi consolida stăpânirea. N-a existat sat, cătun, târg sau oraş din nordul Bucovinei din care ruşii, intrând, să nu fi ridicat, fie între iulie 1940 – iunie 1941 sau după august 1944, când au revenit din nou, zeci şi zeci de oameni nevinovaţi, pe care să nu-i ducă în lagăre de muncă forţată sau în gulagurile din Siberia de unde nu s-au mai întors. Aşa, de pildă, din comuna Mahala, de lângă Cernăuţi, au fost luate şi deportate 602 persoane, cu vârstele cuprinse între 6-89 de ani, conform listei confirmate de poliţia locală.7

Cercetări recente ale Forumului German din România au constatat şi publicat recent că, din nordul Bucovinei, sovieticii au ridicat şi întemniţat peste 70.000 de bucovineni.8 Cu statut de „refugiat” din Bucovina „sovietică” în sudul celei româneşti, Toader (şi Varvara Mitric) a fost chemat şi obligat să-şi schimbe şi actele de identitate din URSS în România. El a înţeles să opereze ce i s-a cerut şi să nu comenteze nimic spre a nu-l afla informatorii şi delatorii, care mişunau peste tot şi voiau să-l ridice şi să-l ducă şi pe el, aşa cum au fost vânaţi şi ridicaţi mai ales nemţii. Toader Mitric a fost ostaş pe ambele fronturi, în Est – unde relaţiile între noi şi germani au fost acelea de „aliaţi”, dintre un cal – românul şi călăreţ – germanul; iar în Vest, noi am rămas tot calul şi călăreţul „a fost” şi sovieticul – ştie şi nu comentează ceea ce, încă, nu se scrie în manualele noastre de istorie. Astfel, la 23 August 1944, căruia, unii i-au zis „revoluţie”, alţii „lovitură de stat”, regele Mihai, cu aliaţii săi politici, l-au arestat pe mareşalul Antonescu la Palat. Autorii nu s-au asigurat şi n-au clarificat în ce condiţii şi când va fi semnat Armistiţiul. Faptul a fost exploatat de Stalin, care a amânat semnarea Armistiţiului până la 12 septembrie. Şi, în cele 20 de zile – dintre 23 august şi 12 septembrie – s-a creat pe frontul românesc un mare haos. Fiindcă ofiţerii n-au aflat imediat – şi unii au dezertat, alţii s-au predat, cei mai mulţi au fugit, iar ruşii au profitat şi au luat peste 150.000 de prizonieri ostaşi şi peste 100.000 români civili, pe care i-au îmbarcat în vagoane de marfă şi i-au expediat dincolo de Volga. S-au mai adăugat: imense turme de oi şi cirezi de vite, plus ocuparea punctelor strategice şi înaintarea fără lupte în interiorul României. Încât, Armistiţiul de la 12 septembrie a transformat România într-o anexă economică a URSS. Şi sovieticii – cu acceptul – şi chiar cu sugestia lui Churchill – au aprobat. După ce-au cedat România în procent de 90% ruşilor – au fixat, la 12 septembrie 1944, şi suma de 300 milioane de dolari, ca reparaţii, la cursul dolarului din 1938, nu la cel din 1944, adică de 3 ori mai ridicat.9

Cu statut de „refugiat” Toader Mitric ştie şi n-a comentat nici jertfa umană, tributul de sânge ce ne-a costat pe ambele fronturi – de Răsărit şi Apus.10

 

***

 

Trăind într-un anonimat, timorat, cu statut de „refugiat” în propria-i ţară, într-un climat încordat, de suspiciune, urmărire, ameninţări, condamnări, Toader şi Varvara Mitric s-au integrat într-o comunitate complexă, de români şi huţuli, izolată şi relativ săracă. Ei au muncit pe brânci; şi-au impus să tacă; să se mulţumească cu puţinul ce-l câştigă cinstit şi curat. El a mai urmat câteva clase la liceul (silvic) la Vatra Moldoviţei şi-a fost avansat maistru forestier, apoi şef la exploatarea forestieră. Nici noua funcţie nu l-a schimbat. Dimpotrivă. L-a ambiţionat şi autodisciplinat să fie un legist cinstit cu el însuşi şi cu subordonaţii săi, altruist, corect, modest, onest – încât a fost păstrat pe-aceeaşi funcţie până s-a pensionat. Oamenii l-au iubit, l-au stimat şi respectat.

Prima odraslă i-a răsărit în acelaşi an, după ce s-a lăsat la vatră. Se născuse în refugiu, la o cumnată, la Cârlibaba. I-a pus numele Victoria. Victoria – de bucurie c-au scăpat teferi amândoi, după un război care durase cât o viaţă… 6 ani! Şi i-au pus numele Victoria şi că era sănătoasă şi frumoasă.

Şi fiindcă era îndată după război, şi la Argel se vorbea şi de tifos, fata – care se spunea că semăna mai mult cu maică-sa, s-afla mai mult în braţele Varvarei – care o păzea ca lumina ochilor, să nu s-apropie tifosul de ea.

Victoria era mămoasă, sentimentală, toată ziulica îşi doctoricea şi ea păpuşica şi i-a intrat şi ei în cap că se va face asistentă medicală. A urmat şcoala elementară în sat, post-sanitara la Suceava şi-a ieşit, într-adevăr, asistentă medicală. A fost repartizată la un spital nou şi modern la Cluj-Napoca, unde-a lucrat până la pensionare. Dar venea, deseori, şi la Argel, în concediu.

La 7 ianuarie 1954, la scurt timp după ce Toader Mitric devenea maistru forestier şi şeful exploatării forestiere la Argel, „barza” mai aducea o fetiţă. El tocmai citea o carte despre Grecia. Şi i-a pus un nume mai aparte: Olimpia, după numele acelui munte sacru, unde-şi avea reşedinţa Zeus. Şi, aşa cum se întâmplă adesea, Victoria s-a bucurat straşnic când i-a adus „barza” o surioară. Adevărata păpuşică i-a devenit sora mai mică. A învăţat s-o ia în braţe. După ce-a intrat la şcoală Victoria a învăţat-o chiar să citească şi pe ea. Aveau în comun părinţii pe care-i iubeau şi zestrea genetică ce o moşteneau de la ei.

Mama le lua de mână şi colindau împreună primăvara, vara, toamna, poienile şi pădurea din preajmă. Vara, strângeau într-o căldăruşă fragi, cireşe amare; toamna – gălbiori, râşcovi, opintici, hribi, pe care-au învăţat să-i prepare: zacuscă, gem, dulceaţă. „Marfa” aceasta când le procopsea, mama cu fetele o ducea şi o vindea, sâmbăta, la „târgul de la Argel” – care se ţinea la marginea satului, pe drumul ce ducea spre Vatra Moldoviţei – şi „marfa” se dădea „ca iarba de leac”, pentru turiştii vegetarieni şi pentru creştini în zilele de post.

Dacă Victoria a fost aşa a rămas, dintr-o anumită perspectivă, „fata mamei”, cum a declarat-o Varvara dintru început, Olimpia s-a dovedit mai complexă şi mai complicată, fiind considerată o copie mai aproape de tată. Fiindcă întrunea, în cele mai variate ipostaze, mişcările, particularităţile, mentalitatea şi virtuţile Omului Toader Mitric. Răbdarea. Calmul. Înţelepciunea. Echilibrul. Comportarea. Altruismul. Ambiţia. Onestitatea. Aforismul preferat: „Ceea ce ţie nu-ţi place, semenului tău nu-i face!”…

Olimpia a învăţat clasele I-VIII (1961-1968) în satul natal, la Argel, clasa a VIII-a (1968-1969) la Câmpulung Moldovenesc, secţia umană, la Liceul „Dragoş Vodă”, sub poalele Rarăului (anii 1969-1973) – pe care l-a terminat ca şefă de promoţie, cu media 9,16 (nouă şi 16%).11 În continuare, în toamna anului 1973 s-a înscris şi a urmat Facultatea de Filologie secţia Limbi Slave – secţia Limba polonă – limba română, la Universitatea Bucureşti, absolvind în iunie 1977 cu media 10 (zece) tot ca şefă de promoţie.12 (Va urma)

MIHAI IACOBESCU

 

 

1 Emanoil Grigorovitza, „Dicţionarul geografic al Bucovinei”, Bucureşti, 1918, p. 76.

2 Keith Hitchins, „România, 1866-1947, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, Bucureşti, p. 518.

3 Keith Hitchins, op. cit., p. 518-521.

4 Constantin C. Giurăscu, coordonator, „Istoria României în date, E.E., 1971, Bucureşti, p. 389.

5 Despre originea şi caracterul acestei populaţii vezi „Mihai Iacobescu, „Din istoria Bucovinei (1774-1862)”, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993, p. 174-178.

6 Emanoil Grigorovitza, op. cit. pg. 3.

7 Aniţa Nandriş-Cudla, „20 de ani în Siberia. Amintiri din viaţă”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013, p. 211-222.

8 Ortfried Kotzian, ş.a., Deportation vom Bukovina”, Suceava, 2015, p.301-302.

9 Keith Hitchins,op. cit., p. 575; „Despre consecinţele loviturii de stat de la 23 august anexe: Dr. Alexander E. Ronnet, „Neam fără noroc”. Blestemul Zamolxe”, Centrul Cultural Român, Chicago, 1944, p. 141-143.

10 Florin Constantiniu, „O istorie sinceră a poporului român”, Ediţia a II-a, Uniunea Enciclopedică Română, Bucureşti, 199, p. 436.

11 Arh. USV, C.V.E. p.3; „Diplomă de bacalaureat” Nr. 51.444, iulie 1973.

12 Ibidem, „Diplomă de licenţă la Filologie”, No. 29.883, 14 septembrie 1977.

 

 

Nr. crt.	Ostaşi şi ofiţeri români	Pe front		Total
		Est	Vest
1.	Morţi pe front	71.585	21.035	92.620
2.	Răniţi şi bolnavi	243.622	90.344	333.966
3.	Dispăruţi şi prizonieri	309.533	58.443	367.976
4.	Total	624.740	194.822	794.562