> Agresorul a fost împuşcat în picioare şi încătuşat
Un tânăr din Bosanci şi-a înjunghiat, ieri, bunicul şi un poliţist, fiind apoi împuşcat în picioare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, la Bosanci a fost sesizat, ieri, un conflict între un nepot şi bunicul său.
Nepotul a revenit în acest an din Anglia, iar bunicul acestuia a reclamat poliţiei că tânărul îi face probleme şi că permanent e pus pe scandal…
În timp ce doi poliţişti au venit să discute cu bătrânul despre cele sesizate, tânărul a ieşit din casă cu două cuţite cu care l-a lovit pe bunic în zona gâtului, iar apoi a atacat unul dintre poliţişti, în vârstă de 26 de ani, care a reuşit să pareze, dar a fost tăiat pe obraz şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Ambii poliţişti au scos armele din dotare şi au tras în picioarele agresorului. Acesta a fost încătuşat, ajungând în custodia poliţiei. (N.B.)
























Comentarii