Primarul Ion Lungu a fost primit la Ambasada României din Cipru

> Vor fi încheiate parteneriate de promovare a Sucevei turistice în această ţară

 Aflat în vizită oficială în Republica Cipru, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a fost primit şi la Ambasada României în această ţară.

„Am avut onoarea să vizitez Ambasada României din Cipru. Mulţumesc domnului Ambasador al României în Cipru, Excelenţa Sa, Dan Mihalache, pentru invitaţie şi primirea călduroasă de care am avut parte” a transmis şeful municipalităţii sucevene, menţionând că discuţiile au vizat şi problemele românilor care lucrează in Cipru.

Ion Lungu informează că, pe durata întrevederii, a prezentat proiectele municipalităţii sucevene şi strategia de atragere a finanţărilor europene nerambursabile.

Cu acelaşi prilej s-a stabilit ca anul viitor să fie încheiate parteneriate culturale cu Ambasada României în Cipru, în scopul promovării municipiului Suceava, din punct de vedere turistic.

„Ciprul este o ţară a Uniunii Europene care are un potenţial turistic dezvoltat. Sunt convins că vom face schimburi de experienţă importante” a declarat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI